Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Minunata și nemaiîntîlnita călătorie prin lume a lui Panaitaki

Zoom Minunata și nemaiîntîlnita călătorie prin lume a lui Panaitaki

Viața lui Panait Istrati mi se pare infinit mai interesantă decît opera lui. În ierarhia mea, cea mai importantă carte a lui e Spovedanie pentru învinși, nu poveștile lui haiducești, cu care a cucerit Parisul. În privința controverselor provincialiste în care Istrati e tras cu de-a sila în literatura română, lucrurile sînt cît se poate de limpezi – scriitor român de expresie franceză. Iar despre începuturile lui: gazetar român care a scris în românește în publicații de stînga. Restul e pierdere de vreme.

Recentul său biograf, Andrei Crăciun, a preferat să scrie un roman despre Panait Istrati, în locul unei monografii care să se împiedice în toate controversele iscate după moartea acestui aventurier care a făcut carieră literară. Recunosc un lucru: dacă n-aș fi citit viața romanțată a lui Cioran scrisă excepțional de același Andrei Crăciun, n-aș fi deschis cartea asta. M-a interesat, adică, mai mult autorul decît celebrul său personaj, despre care la noi s-a scris plictisitor de mult în anii ’80. Au făcut-o mai ales membrii unui club literar internațional, „Prietenii lui Panait Istrati“, care se contraziceau pe fleacuri biografice și produceau tot felul de contribuții epocale despre întîmplări din viața autorului Chirei Chiralina, de parcă i-ar fi luat viața în arendă.

În romanul lui liric, Andrei Crăciun inventează un tip care pornește devotat pe urmele întortocheatului drum prin viață al lui Istrati. Tipul e admiratorul necondiționat al scriitorului vagabond care și-a părăsit nevestele, a încercat să se sinucidă într-un parc din Paris, a cunoscut gloria literară și a murit tînăr, bolnav de tuberculoză. Admiratorul său de azi compune mai întîi un prolog în care povestește viața idolului său. Apoi îi adulmecă urmele prin lume și-i povestește răposatului ce s-a mai întîmplat pe pămînt de cînd i s-a sfîrșit viața. Că de atunci a mai fost un mare război, mai nimicitor decît primul, că s-a terminat cu Uniunea Sovietică, că România a trecut prin trei dictaturi și a fost condusă cîteva decenii de un semianalfabet pus mai mult pe rele, că China a devenit mare putere – tot întîmplări de necrezut chiar și pentru cineva înzestrat cu imaginația lui Istrati.

În tonul exaltat al povestirii recunoști oralitatea de rapsod a lui Istrati, la fel cum în atitudinea povestitorului se simte înțelegerea cu care brăileanul privește păcatele oamenilor. Singurele lucruri pe care nu le iartă Istrati și, după el, inventatul lui biograf sînt minciuna, trădarea prieteniei, asta mai ales, și înșelarea iubirii. Încălcarea convențiilor de tot soiul, în schimb, spune cronicarul lui Istrati, e apanajul acestui om liber, căruia puțin îi pasă de ceea ce se cuvine și de ceea ce nu se cuvine să faci în viață. Important e să cauți și să nu te oprești niciodată din căutare, indiferent unde te-ar duce asta. Cît despre arta scriitoricească, principiul de căpătîi e să nu minți în ce spui, căci la capitolul cum spui, cuvintele se orînduiesc de la sine, fără mofturi, atîta timp cît slujești adevărul. Cel puțin așa își închipuia Istrati, Panaitaki, cum îi zice povestitorul său cel fără nume.

În poemul său epic despre acest om liber – ca și Cioran, care e ultimul om liber –, Andrei Crăciun e cuceritor prin versatilitatea lui miraculoasă și prin aerul de înțelept inspirat cu care scrie. Aici, poetul din el dă drumul copoilor din cuvinte ca rapsozii de odinioară, cei ce istoriseau faptele de vitejie ale eroilor din vechime și neasemuitele lor călătorii prin lume și prin viață. Eroul său, Panaitaki, trăiește o nouă viață, adusă la zi, dar, la fel ca și în prima, nici acum nu se oprește din drum pentru a-și savura confortabil dobînda succesului, ci umblă în continuare să îndrepte nedreptățile din lume și să-i descopere minunile.

Andrei Crăciun, Prietenul visătorilor și al învinșilor, Editura Polirom, 2021.



1 comentariu

  1. #1

    Quel plaisir de découvrir une recension si enthousiaste du bouquin d’Andrei Craciun sur Panaït Istrati dans le satirique « Catavencii » ! Bien entendu, vous ne manquez pas au passage de déboulonner quelque idole et l’on vous aime pour cela.

    Puis-je me permettre quelques remarques ?
    1-Istrati, sa vie ou son œuvre ?
    La vie d’Istrati n’est palpitante que parce qu’elle elle fut contée par lui, dans son style si plein de sève et de soleil. Depuis le début de Chira Chiralina, d’Oncle Anghel à Mikhaïl puis Codine, et jusqu’aux pages semi-biographique de Méditerranée, c’est bien Istrati-Adrien Zograffi lui-même qui nous a conté sa vie d’éternel « passager clandestin » (et de pauvre Zugrav).
    2-Vous égratignez « Les Amis d’Istrati » de jadis avec en tête les polémiques nées dans les années 60-70 en Roumanie, lorsque le régime s’est avisé de « réhabiliter » Istrati. Le directeur du musée de la littérature, Al Oprea avait choisi de rééditer quelques œuvres, non point dans la version roumaine de l’auteur mais dans un texte « rewrité » par Eugen Barbu (qui prétendit que chez Istrati les Haïdouc parlent comme Karl Marx). Résultat : la plupart de mes amis roumains ne connaissent Istrati que par des « morceaux choisis » de la version Oprea- Barbu. Convenez-en, il ne s’agit point là de « bagatelles ».

    3-Actuellement « Les Amis de Panaït Istrati » œuvrent pour faire vivre la flamme Istratienne. Organisation de colloques, réédition d’œuvres, publication de thèses. Nous avons de valeureux amis correspondants en Roumanie. Nous maintenons un modeste site Internet et éditons la revue « Le Haïdouc »
    En 2019, dans la collection Blanche de Gallimard est paru la version intégrale de la correspondance Panait Istrati- romain Rolland , qui constitue en elle-même un étonnant roman épistolaire écrit à quatre mains.
    Denis Taurel. Membre du comité de rédaction du Haïdouc.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia