O prietenă franțuzoaică îi adusese lui Mircea Nedelciu o cățea collie. O știam de cînd era pui. Avea blana auriu-cafenie, cu pete albe. Mircea a dus-o la Fundulea. O ținea în curte. Cățeaua era prietenoasă, dar dacă te apropiai de gardul curții lui Nedelciu, lătra de se speriau găinile de pe bătătură și începeau să cotcodăcească panicate. Dacă intrai însă în curte împreună cu Mircea sau cu mama lui, cățeaua tăcea mîlc. Collie nu mușca, doar îți arăta colții, ca să știi la ce să te aștepți. Nedelciu o ținea legată. Înaintea ei mai avusese un cîine care murise de bătrînețe. În scurt timp, Collie devenise vedeta patrupedă a comunei. Pînă atunci nu se mai văzuse la Fundulea un cîine ca ea.
Alții se lăudau cu cîinii lor lupi sau cu niște așa-ziși ciobănești mari și flocoși. Mircea se documentaseasupra hramului cățelei sale. Aflase despre ea că era rudă cu cîinii britanici care păzesc oile și le fac să nu se piardă de turmă, ba le mai și obligă să meargă pe unde vor ciobanii. Collie a lui însă era cîine de companie. Franțuzoaica îi adusese lui Nedelciu și un act care atesta chestia asta, ceea ce pentru chinologi echivala cu un certificat de noblețe. Mircea îl ținea într-un sertar al mesei sale de scris de la Fundulea și îmi spunea că la asociația chinologică din Franța, care emisese acest certificat, se știa care erau și stră-străbunicii cățelei sale și ce nume avuseseră, în timp ce memoria familiei lui Nedelciunu trecea de străbunicii lui.
Nici măcar Mateiu Caragiale, care devenise prin căsătorie stăpîn pesteconacul din Fundulea al mai vîrstnicei sale soții,nu știa mare lucru despre istoria Caragialilor, ceea ce îl ajutase să fantazeze asupra presupusei sale origini nobiliare, încît își făcuse și un stindard heraldic pe care-l arbora cînd se afla la conac. Unul dintre motivele marelui parapon pe care-l avea Mateiu pe tatăl său era că bătrînul Caragiale îi lua în rîs pretențiile nobiliare.
Vecinii lui Nedelciu l-au întrebat de mai multe ori dacă nu le vinde lor cățeaua. Sau dacă măcar nu-i mai aducea franțuzoaica și un cățel să se împerecheze cu Collie și să le dea și lor un pui. Mircea, cum să le explice că prietena lui n-avea crescătorie de cîini și că între timp relațiile lui cu ea se răciseră? Sau le-o fi spus poate cîte ceva, la o țuică. El însuși era un soi de collie la Fundulea. Fiul comunei care publica și cărți la București, de primea oaspeți de vază la el acasă, deși taică-su nu fusese decît funcționar la Primăria din Fundulea. Chiar dacă Mircea, cînd venea acasă de la București să-și stropească via sau s-o culeagă sau ca să-și facă vinul, nu mai era de-al lor. Așa că, într-o zi, mama lui Nedelciu îi dă telefon să-i spună că murise Collie din senin. A lăsat Mircea totul deoparte și s-a dus la Fundulea. Veterinarul din comună i-a spus că probabil cățeaua fusese otrăvită, dar nu putea spune asta cu precizie. Mircea nu s-a dus la Miliția din comună să reclame cazul, deși avea unele bănuieli. Cred că atunci a descoperit el cum stă treaba cu versurile din Miorița:„Stăpîne, stăpîne,/ Mai cheamă și-un cîne“. Căci ce te faci dacă ți-a murit și cîinele?
