Fostul președinte social democrat s-a bucurat degeaba la miezul nopții că începe un nou an. Imediat ce s-a făcut dimineață, el și-a dat seama că trebuie să se întoarcă acasă și să revină la viața lui normală, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Practic, euforia lui Mircea Geoană legată de trecerea în noul an a ținut doar câteva ore, lucru care i-a făcut pe adversarii lui politici să-i ironizeze discursul plin de patos de la miezul nopții.
“E o noapte de Revelion frumoasă pentru democrația românească”, a spus la un moment dat fostul președinte al Senatului, încântat de petrecere.
Adversarii politici dornici să-i taxeze entuziasmul nejustificat s-au legat și de apelativul “Mihaela, dragostea mea”, cu care Geoană i s-a adresat soției lui, care i-a fost alături în noaptea dintre ani.
A doua zi, pe 1 ianuarie, Mircea Geoană a plecat blazat acasă, vizibil afectat de faptul că s-a dat în spectacol și s-a bucurat degeaba în fața atâtor oameni.







