După revoluţie apăreau feţe noi la cîrciuma scriitorilor. Ofiţeri din CADA, popi care voiau să revoluţioneze Biserica, autori de care n-auzise nimeni şi diverşi tipi cu ocupaţii incerte. Printre ei un albanez. Lucra la ambasadă şi recunoştea cinstit că primise misiunea să facă un raport despre ultimele noutăţi din România.
Bănuitorii îl credeau spion, dar ce să spioneze un albanez la cîrciumă? La început venea cu o sticlă de uzo în servietă. Îşi turna din ea într-un păhărel, apoi punea sticla la loc. Vorbea prost româneşte, aşa că dacă-l întrebai ceva neconvenabil despre Albania lui se făcea că n-a înţeles. Ca să-l verific, l-am întrebat ce se spunea la Tirana despre monarhie. „Ce monarhie?“, zice. „Aia pe care aţi avut-o!“, zic. „Albania nu avut monarhie!“, zice. „Dar Ahmed Zogu ce-a fost?“ „Nu ştim cine Zogu asta“, se fofilează şi, cum n-avea nimic de plătit, o întinde. Peste cîteva zile ne întîlnim în centru. Albanezul, fără servietă, o nimerea mai lejer pe româneşte. „Zogu – rege, dar fugit tezaur, el mort!“, zice, ca pe o poezie învăţată la ambasadă. „La Tirana vorbim ce-a fost înainte: erou Kastrioti Skanderbeg! Erou Enver Hodja! Nu Zogu, rege bandit!“
Publicat în Cațavencii, nr. 1 (79)/2013
