Pe 3 martie 2021, premierul Florin Cîțu susține, extrem de mândru, o declarație și o scurtă conferință de presă cu ocazia fericită a vaccinării împotriva SARS-CoV-2 a pacientului cu numărul 1.000.000.
O reporteriță PRO TV îndrăznește să iasă din tema triumfalistă a vaccinului și îl întreabă pe Florin Cîțu: „E un studiu făcut de The Economist, sunt și date ale Institutului Național de Statistică… În ultimul an peste un milion de români s-au întors în țară pentru că și-au pierdut locurile de muncă [„1,3 milioane“, punctează premierul Cîțu]. Există un plan? Aveți un plan pentru acești oameni? Ce se va întâmpla cu ei, vor fi integrați?“.
Aceasta a fost întrebarea care, ulterior, a iscat o mare știre de presă, desprinsă fără nici o verificare din răspunsul premierului. Răspunsul premierului fiind următorul.
Florin Cîțu: „Studiul spune că s-au întors voluntar pentru că au găsit în România loc de muncă, nu s-au întors doar ca să se întoarcă în România… Și studiul este prezentat şi de Financial Times… Este clar că au găsit oportunități în România cei care s-au întors, în special în domeniul IT“.
Așadar, asta ne spune Florin Cîțu,
prim-ministrul României: cei 1,3 milioane de români care s-au întors anul trecut în țară din cauza pandemiei și-au găsit aproape instantaneu de lucru aici, în special în domeniul IT.
Este acesta adevărul? Chiar atât de multă nevoie era de forță de muncă în domeniul IT, în România, încât peste noapte au fost absorbiți 1,3 milioane de cetățeni? Dar există peste 1,3 milioane de locuri de muncă în acest moment în domeniul IT, în România? Sunt cei 1,3 milioane de români întorși anul trecut din străinătate, pentru o mai scurtă sau mai lungă perioadă, calificați pentru a lucra în domeniul IT?
Păi, să vedem. Dar, întâi de toate, să deslușim misteriosul studiu.
Studiul citat de către
reporterița PRO TV nu este, în realitate, un studiu. Este o poveste/opinie publicată de The Economist pe 28 ianuarie 2021, cu titlul „How the Pandemic Reversed the Old European Immigration Pattern“ („Cum a inversat pandemia vechiul tipar european al imigrației“). În acest articol se pomenește, este adevărat, despre 1,3 milioane de români care s-ar fi întors acasă în 2020 și despre românii care lucrează în IT. Dar la câteva paragrafe distanță și fără absolut nici o legătură între aceste informații.
Astfel, în text se spune: „An estimated 1.3 million Romanians have returned to Romania. This is three times the population of the second largest city“ („Un număr estimat de 1,3 milioane de români s-au întors în România. Este de trei ori populația celui mai mare al doilea oraș [al țării]“. Atât. În pretinsul studiu nu se vorbește dacă acești 1,3 milioane de români au găsit sau nu de muncă, dacă s-au întors în țară de bunăvoie sau nu.
Iar România mai apare în articol în câteva fraze spre final: „Wage inequality is still large, but narrowing. Romanians who emigrated to Italy in 2010 could expect five times more income. Only 3 times in 2019. For experienced people, the gap is even narrower. With benefits such as income tax exemption for Romanian software developers, a job in Bucharest could outperform a job in Brussels“ („Inegalitatea salarială este încă mare, dar se îngustează. Românii care emigrau în Italia în 2010 puteau câștiga de cinci ori mai mult decât în țara de origine. Doar de trei ori mai mult în 2019. Pentru oamenii cu experiență, diferența este chiar mai mică. Cu beneficii precum scutirea de impozitul pe venit pentru dezvoltatorii de software, un loc de muncă în București poate fi mai avantajos decât unul la Bruxelles“).
Așadar nu există, nicăieri în articolul din The Economist, vreo mențiune legată de faptul că cei 1,3 milioane de români întorși în țară au făcut-o voluntar, pentru că existau oportunități, cei mai mulți dintre ei găsindu-și imediat de lucru în IT.
Mai mult, nu există nici un studiu „prezentat și de Financial Times“ care să vorbească despre 1,3 milioane de români, oportunități, IT.
Există un studiu,
publicat de Sandra Mantu, de la Centrul pentru Legislația Migrației, Facultatea de Drept, Universitatea Radboud, Nijmegen, Țările de Jos, pe 9 decembrie 2020, cu titlul „Cetățenia europeană, libertatea de mișcare și COVID-19 în România“ („EU Citizenship, Free Movement and Covid-19 in Romania“).
Este singurul studiu despre migrația forței de muncă în și din România în perioada pandemiei (până la data publicării studiului). Autoarea se concentrează mai mult pe analiza modului în care România a permis călătoria muncitorilor sezonieri pentru a asigura mână de lucru în agricultura altor state europene și pe modul în care, în cazul acestor cetățeni, au fost sacrificate măsurile de protecție în timpul călătoriei.
Dar se amintește de o conferință de presă a premierului din 2020, Ludovic Orban, ținută în mai același an, în care acesta recunoaște că în țară s-au întors, din februarie 2020 până în mai 2020, aproximatix 1.297.000 de români și că aproximativ 300.000-350.000 sunt în căutarea unui loc de muncă. Informația autoarei este luată dintr-o știre Agerpres.
În linii mari,
precum și în linii mai mici, este foarte clar că nu există nici un studiu prezentat și de Financial Times și nici de The Economist care să arate că majoritatea din cei 1,3 milioane de români întorși în țară în 2020 s-au angajat în domeniul IT, în țară. De altfel, nu există nici măcar cea mai mică informație oficială despre: numărul exact al cetățenilor români care au revenit din diaspora în 2020, în timpul primei faze a pandemiei, și au și rămas aici până la sfârșitul anului; numărul cetățenilor români întorși din diaspora în 2020 și care s-au angajat în România; numărul real al șomerilor; numărul contractelor de muncă încetate în 2020; numărul exact al angajaților din fiecare sector al economiei românești.
Până în august 2020,
Ministerul Muncii, condus atunci de Violeta Alexandru și acum de Raluca Turcan, publica numărul contractelor de muncă încetate și al celor suspendate de la începutul pandemiei. Când numărul contractelor de muncă încetate în 2020 a ajuns la aproape 1.000.000, Ministerul Muncii a încetat și el să mai publice aceste date. În schimb, pentru că se apropiau alegerile și trebuia ca oamenii să aibă impresia că șomajul nu a crescut, în România, și că lucrurile merg în continuare foarte bine, la inițiativa strategilor PNL a început să se vorbească doar despre numărul de „angajați activi“. Conform celor pretinse de către premierul din 2020, Ludovic Orban, și de către ministrul Muncii din 2020, Violeta Alexandru, numărul angajaților activi din iulie 2020 era de 5.580.000, doar cu 640 mai puțini decât în ianuarie 2020. Așadar, în ciuda numeroaselor firme închise și a reducerilor de personal, doar 640 de români rămăseseră fără serviciu până în vara lui 2020. La începutul lui martie 2021, numărul așa-zișilor angajați activi era de 5.571.917.
Ei bine, înseamnă ori că din românii veniți în țară în 2020 nu s-a angajat nici unul cu forme legale și doar 7.443 de români au rămas șomeri față de ianuarie 2020, ori că numărul șomerilor noi față de 2020 este egal cu numărul românilor întorși din străinătate care s-au angajat în România cu contract legal. Dacă cei 1,3 milioane de români întorși în 2020 s-au angajat toți, înseamnă că, dat fiind numărul aproape egal de angajați activi, alți 1,3 milioane de români au rămas fără un loc de muncă.
Rugăm pe această cale membrii Guvernului să se pună de acord asupra numărului real de români angajați, asupra numărului real de români întorși în țară care s-au angajat și, în general, asupra tuturor numerelor pe care nu se mai satură să ni le tot tragă de o lungă vreme încoace.
2.625 de vizualizări
Pinocchio mincinosul ….. are zero zahar si are acelasi gust…