Mizerabila condamnare

Nu știu cu ce îi are la mână Cristian Diaconescu pe cei de la B1, însă pare să fie ceva serios. De la anul prevăd că-l vom vedea pe marele plictisitor geopolitic și la Meteo. De ce să-l inviți, de ce să-l promovezi pe unul pe care nu-l ascultă nimeni și care nu are nimic altceva de spus în afară de faptul că e „complexă“ treaba? Unde „treaba“ poate fi înlocuită cu ce vreți voi.

Găsesc foarte amuzant faptul că Diaconescu e președintele PMP și că a ajuns președintele PMP după ce Băsescu i-a aruncat partidul pe jos, practic. A fost un fel de: „Cristi, ia, mă, ia să te văd cum te arunci pe jos după partid“. Omul a luat un partid ca o petardă răsuflată. PMP a fost petarda pe care Băsescu și-a înfipt-o în fund ca să-l propulseze la final de beție în niște funcții, oricare ar fi ele. Diaconescu a luat petarda și se scobește acum tacticos cu ea între dinți făcând planuri despre România. Am rămas șocat să văd că, în aceste zile, PMP și Cristian Diaconescu amintesc de marea condamnare a comunismului. Grav, pătruns de anticomunism, omul cu sufletul înțepat de epoleți zice: „Condamnarea regimului comunist din România a reprezentat o reparație morală a tuturor suferințelor îndurate de cetățeni în cei 45 de ani de teroare, marcând încheierea unui capitol sumbru din istoria țării noastre“. Se împlinesc 15 ani de  la infinita rușinea prin care un turnător la fosta Securitate, alături de alți turnători la actuala, au condamnat comunismul, în sensul în care au scris câteva chestii pe o foaie și apoi s-au aplaudat unii pe alții câteva zile, după care s-au întors la chinuit populația, la furt și la minciună. Condamnarea comunismului a fost un ultim picior pus pe gât României de oamenii și de instituțiile regimului ceaușist care au construit, după ’90, distrugerea țării. Cristian Diaconescu este bufonul anost al acestui circ mizerabil, o trompetă închisă într-o debara, într-un oraș unde nu e nimeni. Aa, iar din când în când, absolut fără nici un sens, iese din debara, se îmbracă la costum și apare la TV.