1984 – Traian Băsescu îi avertizează pe ceilalți marinari că e periculos să aduci în țară blugi cumpărați de la sirieni, deoarece printre ei s-ar putea strecura și blugi de teroriști.
1997 – Ca ministru al Transporturilor, Băsescu declară că e prea patriot ca să construiască drumuri decente și autostrăzi. Știți cât de repede parcurg refugiații distanțele atunci când au la dispoziție șosele moderne?
1999 – Are loc devastatorul cutremur de la Izmir, în nord-vestul Turciei. Traian Băsescu face o vizită la locul tragediei, pentru a-i certa pe turci că și-au construit un oraș cu o istorie milenară într-un loc cu risc seismic.
2000 – Băsescu îl aude pe Vadim Tudor în campania electorală și nu-i vine să creadă. Ideea cu execuțiile pe stadioane i se pare atât de bună încât regretă că n-a avut-o el. Mă rog, până la urmă îi mai aduce unele modificări și vine cu o variantă nouă: ”La țepe, în Piața Victoriei!”.
2004 – Băsescu devine președinte. La învestitură, el le transmite străinilor și minoritarilor că, prin natura funcției, va trebui s-o lase mai moale cu afirmațiile extremiste, dar asta nu înseamnă că nu se va întoarce la un moment dat, cu declarații extrem de șovine.
2007 – Are loc celebrul episod cu ”țiganca împuțită”. E o greșeală pe care Băsescu nu și-o va ierta niciodată, deoarece, imediat ce a spus nefericitele vorbe, și-a dat seama că reportera de la Antena 3 era, de fapt, româncă și, prin urmare, trebuia să o jignească folosindu-se de stereotipuri ofensatoare despre români.
2010 – Băsescu propune să li se taie cu 25% salariile tuturor bugetarilor, ca să nu se spună pe urmă că a făcut vreo discriminare între români, romi și unguri.






