1480 – Pentru că învățământul nostru nu era foarte performant, sute de copii sunt trimiși anual la studii la Stambul, unde sunt crescuți în legea otomană și făcuți ieniceri.
1675 – Nicolae Milescu ajunge în China. Întrebat de împărat din partea cui vine, Milescu spune că l-a trimis proful de matematică să ude buretele, dar la baie nu curgea apă și iată că, pornind spre răsărit, a ajuns până acolo.
1716 – Dimitrie Cantemir publică Descrierea Moldovei, o carte căreia elevii îi reproșează că are prea multă descriere și prea puține dialoguri. Se pare că lucrarea avea la bază niște copiuțe pe care Cantemir și le-a făcut în grabă, pe când era elev, cu o noapte înaintea unui extemporal la geografie despre Moldova.
1813 – Izbucnește ciuma lui Caragea. Spre bucuria elevilor, școlile din București se închid, ceea ce arată că pentru unii ciuma lui Caragea era mumă, în timp ce pentru alții era ciumă, și la propriu, și la figurat.
1864 – Alexandru Ioan Cuza creează instituția elevului de serviciu.
1880 – Un profesor de română admite că, da, într-adevăr, Pământul se învârte în jurul Soarelui, dar e corect și invers, pentru că limba română acceptă inversiunile.
1883 – Un elev cu o memorie supraumană îl provoacă pe Eminescu să scrie o poezie atât de lungă încât nici el să n-o poată învăța pe de rost. Eminescu scrie „Luceafărul”, dar elevul o memorează fără nici o problemă. Dezamăgit, poetul se consolează cu statura lui de geniu, care nu se va putea amesteca niciodată cu muritorii de rând, care învață poezii pe dinafară.
1980 – Ceaușescu nu-i sigur dacă e o idee bună să numească un ministru al Educației cu Bac-ul luat. La el în sat era o vorbă: unde-i carte multă, e și prostie. Oare nu-i un plan nebunesc și iresponsabil să dea dea o generație de elevi pe mâna cuiva care știe să scrie și să citească?