Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Momente esențiale din istoria traficului de arme

Zoom Momente esențiale din istoria traficului de arme

1870 – Gravă lovitură de imagine primită de autoritățile de la București. Mai multe săbii ninja folosite într-un atac armat din Japonia proveneau, de fapt, de la un clan interlop din sectorul 4.

1944 – Armata română întoarce armele și trece de partea Aliaților. Cel puțin asta era varianta care a apărut în presă. După cercetări ale procurorilor DIICOT, s-a dovedit că armele pe care le-au întors soldații români erau puști de vânătoare, deținute legal.

1977 – Apare Star Wars, un tulburător reportaj de televiziune realizat de Stuart Ramsay despre cumpărarea de săbii laser de la cavalerii Jedi.

1980 – Stuart Ramsay demonstrează cât de ușor poți cumpăra de la traficanții de arme români legendarul laser al lui Ceaușescu, despre care se zice că poate topi un tanc sovietic în două secunde.

1997 – Pentru că personajele din reportajele lui uitau adesea replicile, Stuart Ramsay angajează un sufleur.

1999 – O nouă lovitură dată traficanților de arme albe: Poliția Română confiscă un uriaș transport de unghiere având ca destinație zonele de conflict din Orientul Mijlociu.

2005 – Pentru că se uita la Salvați soldatul Ryan cu sonorul prea tare, un bucureștean e reținut de DIICOT fiindcă a încălcat regimul armelor și munițiilor.

2010 – Reprezentație a piesei Hamlet, întreruptă de procurori pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și răspândirea de informații false despre un prinț al Danemarcei care nici măcar n-a existat.

2014 – Un jihadist francez decide să nu mai facă niciodată afaceri cu traficanții români de arme, după ce dă buzna într-un restaurant francez și încearcă să deschidă focul cu un pistol-brichetă.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia