1974 – Vine pe lume Tudor Chirilă, probabil cu autostopul, după ce s-a certat cu prietena lui și a plecat intempestiv de-acasă, spunându-i că nu vrea s-o mai vadă.
1976 – Într-o zi caniculară de august, o echipă de medici de la spitalul de copii Grigore Alexandrescu reușesc să îndepărteze chirurgical căciula de pe capul lui Tudor Chirilă. Se pare că artistul se născuse cu un fes pe cap, lucru binevenit în zilele geroase de iarnă, dar catastrofal vara, când ceilalți copii aruncau cu pietre în el pe motiv că e un ciudat.
1982 – La începutul clasei a doua, Tudor Chirilă scrie o compunere despre cum și-a petrecut vacanța de vară alături de o studentă din Onești pe care a cunoscut-o în timp ce făcea autostopul în drum spre Mangalia. Învățătoarea e dezamăgită de compunere, despre care spune că e naivă, plină de clișee și adresată mai degrabă adolescentelor de maxim 15 ani.
1983 – Deși la vârsta lui copiii încep să se bată din orice, Tudor Chirilă se dovedește extrem de pașnic. Mereu când se ceartă cu cineva, preferă să-și împacheteze repede un tricou și să plece la mare.
1989 – Tudor Chirilă e foarte surprins că elicopterul cu care Nicolae Ceaușescu a fugit de pe CC nu s-a îndreptat spre mare, unde probabil că dictatorul voia inițial să meargă pentru a uita de certurile intermonabile cu poporul.
1990 – Mineriada îl cam sperie de Tudor Chirilă, mai ales după ce află că minerii sunt deciși să ia la bătaie toate persoanele care au ochelari de hipster sau barbă de hipster. La televizor se anunță că ortacii lui Miron Cozma au găsit la sediul PNȚCD bani, droguri, mașini de scris vintage și căciuli de hipster.
2009 – Tudor Chirilă scrie o piesă despre cum pleacă intempestiv la mare la Nisipurile de Aur, în Bulgaria, unde rămâne fără mașina parcată în fața hotelului și, din cauza regimului all inclusive, se îngrașă vreo cinci kilograme.
2010 – După despărțirea de trupa Vama Veche, Tudor Chirilă se gândește că poate a îmbătrânit și că ar fi cazul ca formația lui să se numească Paralia Katerini sau, cine știe, Băile Herculane.