„Ţăranul nu voia colectivizare!” spunea Marin Preda la întîlnirile cu cititorii. Pentru vorba asta era aplaudat, oriunde o rostea. Şi cînd apărea Preda în public avea ceva audienţă. Adică se umplea sala pe unde se ducea. Printre cititorii lui erau şi unii dezamăgiţi de Moromeţii 2.
De fapt, nu le plăcea că Preda îl făcuse pe Niculae al lui, cel dat la şcoală în primul volum, activist de partid în cel de-al doilea. Activist de partid cumsecade, cu munca de lămurire, nu cu parul, dar cum să-i scoţi omului din cap că activiştii de partid umblau mînă în mînă cu Miliţia şi cu Securitatea ca să-i bage pa ţărani la colectivă?
Moromete bătrînul nu vrea nici el colectivizare şi discută pe tema asta cu Niculae. Cum să-i iei tu ţăranului calul, domnule? Şi cum să-l înveţi tu ce să semene pe pămîntul lui, cînd el îşi cunoaşte cel mai bine pămîntul? Dacă vrei să-i faci un bine, dă-i nişte seminţe mai bune şi nu te pune cu impozitele pe el, cînd n-are cu ce să le plătească.
Pînă să ajungă însă la polemici despre economia agrară Moromete are planuri mari cu băieţii lui care au fugit la Bucureşti. Vrea să-i aducă înapoi în sat şi să-i ajute să se aşeze la casele lor. Are şi el dreptate – s-a aflat în sat că ar fi ajuns gunoieri de Capitală, şi rîdea lumea de el. Le face Moromete nişte promisiuni, dar nu-i urneşte. În schimb află Catrina de aceste promisiuni şi se ia cu el la ceartă, încît Moromete se îmbolnăveşte strategic.
În Moromeţii 2, Preda încearcă imposibilul: să scrie ce crede el despre colectivizare, dar să nu se strice cu regimul. N-a făcut plecăciuni politice prea mari, dar se simte că nu era tocmai în apele lui cînd scria anumite capitole. Iar dilematicul Niculae e ca personaj mai mult făcut decît născut.
Cine voia la colectivă din Siliştea-Gumeşti? Cei care n-aveau ce băga în întovărăşire, de-alde Ouăbei şi alţi pîrliţi. Cine avea pămînt şi acareturi să n-audă şi se ducea la Ilie Moromete să-l întrebe ce-are băiatul ăsta al lui de nu-i lasă în pace. Nu se abţine totuşi Preda. Povesteşte cum i-a bătut miliţia pe ţărani, dar fără să intre şi la consecinţe. Căci atunci ar fi trebuit să scrie despre puşcăriile în care au intrat ţăranii, despre ţăranii asasinaţi şi îngropaţi în gropi comune şi despre cei schingiuiţi ca să semneze că intră la colectivă.
Dar după ce se termină cu colectivizarea şi la el în roman, ţăranul din Preda e mai puternic decît prudenţa scriitorului. Vede cum la ţară au apărut cotigi cu măgari necolectivizaţi, în timp ce caii au dispărut, şi cum Moromete al lui ajunge să fie purtat cu roaba prin sat, ca o momîie de care nu mai e nevoie. Pentru că satul şi lumea lui Moromete nu mai existau, iar ceea era se ticăloşise, cum avea să scrie negru pe alb Preda în Cel mai iubit dintre pămînteni.
