Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Natura-vura: Peștera Polovragi

Zoom Natura-vura: Peștera Polovragi

Cineva spunea, zilele trecute (într-o emisiune televizată, parcă), de senzația ciudată pe care o are pe stradă, acum, după lunga perioadă de autoizolare a stării de urgență: într-un fel, se simte ca omul cavernelor, care, ieșit pentru prima dată afară, privea temător în jur, suspectînd un potențial pericol la fiecare pas. Cumva ironic, turistul prezentului se va întoarce în caverne. Cel puțin într-o primă fază, pentru că, deocamdată, asta e destinația principală, la redeschiderea turismului: întoarcerea la natură. Chiar dacă e un spațiu închis, peștera poate fi unul dintre obiectivele turistice cele mai vizitate, în grupuri mici, de familie restrînsă, după pauza de pandemie.

Recomandarea de azi a rubricii, Peștera Polovragi, zisă și a lui Zamolxis, poate fi găsită în Oltenia De Sub Munte de toți cei care o caută în apropierea mînăstirii cu același nume: din parcarea din fața complexului monahal, se ia la pas, pe lîngă gardul de piatră al mînăstirii, vreun kilometru jumate, drumul forestier care merge paralel cu apele Oltețului, printre stîncile defileului, pînă la gardul metalic care blochează intrarea în peșteră. Aici, lîngă panourile informative și statuia de lemn a lui Zamolxis, aștepți ca ghidul local să se despartă de grupul anterior, ca să te invite înăuntru și să-și înceapă, foarte dedicat, povestea.

Loc de refugiu pentru daci, haiduci, săteni sau călugări ai mînăstirii, peștera a fost adăpost și protecție în vremuri de restriște, din antichitate și pînă mult încoace, pentru diverșii homeleși de ocazie. Intrarea se face pe sensul opus formării peșterii, pe gura de vărsare (mai sînt și alte intrări: cea aflată pe partea cealaltă a muntelui, la 1,2 kilometri de cea oficială, e închisă cu un grătar, pentru a-i împiedica pe năucii exploratori de duminică să se rătăcească prin multele galerii secundare). Vizitabili sînt doar vreo șase sute de metri din cei 10.580 explorați de speologi; se presupune însă c-ar exista în total mai mult de 40 de kilometri de galerii cu ieșire tocmai, hăt, la Sarmizegetusa. Ăsta ar fi fost, practic, metroul dacilor, legătura dintre cetatea lor de refugiu de deasupra peșterii și capitală.

Ce vede turistul este nivelul trei de peșteri, de la vîrful masivului către bază, apele Oltețului lucrînd în calcarul foarte poros al brațului subteran de sub picioarele vizitatorilor la un al patrulea palier cavernos. Pereții lucesc sub picurii de apă scurși prin roca permeabilă a tavanului gros de 350 de metri care cară mică și siliciu; “cascadele amorțite” de culoare neagră confirmă prezența grafitului în versant (singura mină de grafit din Europa s-a aflat, pînă la închidere, la 18 kilometri mai încolo). Cea mai mare încăpere, Sala Tronului, e botezată după tronul lui Zamolxe/Zamolxis, un mare înțelept al locului și al timpului său, contemporan cu Pitagora, care ar fi locuit aici, după ce-a călătorit foarte mult, prin Grecia și la Ierusalim, pînă a ajuns lider spiritual al geto-dacilor.

Peștera, una dintre cele mai active din țară (se depun cam 30 mm într-un secol), a fost vandalizată în urmă cu vreo 40 de ani: stalagmitele retezate cu ciocanul au fost sparte în bucăți pentru a fi vîndute consumatorilor de energie a cristalelor. Pe lîngă diversele forme de depuneri calcitice pe care imaginația omului le-a transformat în cap de vultur, pasăre de pradă în picaj, uger de oaie, pește, se află și un exponat antropic: “Moartea cu Coasa”, un schelet grafic de descurajare a celor care-i fugăreau pe refugiații adăpostiți aici, desenat pe la 1607 de Părintele Pahomie, un călugăr al mînăstirii. Nu trebuia neapărat să știi să citești ca să înțelegi avertismentul. Legenda spune că toți cei care-l ignorau și treceau mai departe nu se mai întorceau: ori se înecau (prin galeriile laterale se putea ajunge la nivelul patru, acolo unde nivelul apei e influențat direct de debitul rîului din exterior și de vremea de afară), ori erau uciși de cei ascunși în peșteră. Imaginați-vă efectul pe care-l avea asupra ta scheletul iluminat de torță.

Masivul Căpățînii are multe asemenea grote, majoritatea foste locuințe ale pustnicilor, zona fiind considerată de localnici binecuvîntată de spiritul acestora, care veghează încă asupra locului. Ca un fel de confirmare, vizita la Polovragi se încheie cu o mică predică de prelat al peșterii: mesajul de Carpe Diem al ghidului Pătroescu, vrednic urmaș al lui Zamolxis și Pahomie.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale