Vineri m-a bucurat un om de zăpadă de pe stradă, că mi-am amintit de copilărie, cînd făceam şi ţopăiam în jurul lor. N-avea căciulă din oală, nas din morcov ( i l-or fi furat, să-l bage în ciorbă), nasturi din cărbuni (i-or fi furat, să-i bage în sobă) şi mătură (n-ar fi furat-o nimeni!), ci părea un om adevărat, gîrbov, ca un pensionar din zăpadă.
După o jumătate de oră m-am întors pe-acolo şi nu mai era. M-am uitat în dreapta, în stînga, nimic! În jos, nimic! În sus, nimic – nici omătul de pe acoperişul în pantă al imobilului sub care stătuse bunicuţul, aşteptînd să iasă de la grădiniţă nepoţeii. Dragi părinţi şi bunici cu drag de ăia mici, atenţie! Nu staţi sub streşini, că încep să cadă şi ţurţurii!
