Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nebunia, la purtătorul normal

Zoom Nebunia, la purtătorul normal

Deși titlul te poate face să crezi că Ion Vianu a scris o carte de memorii destinată foștilor săi colegi de meserie, lucrurile nu stau deloc așa. E drept însă că dacă nu te interesează psihiatria și disputele din jurul ei, necum cele din interiorul acestei bresle, pierzi la lectură ce vrea să spună Ion Vianu în titlu. Sau cel puțin o parte din teoria care subîntinde cartea, cea în care el polemizează cu unii dintre confrații săi, cu toate că în cele din urmă te lămurești ce și cum, căci memoriile sale sînt mai degrabă ale unui scriitor care a făcut cu devotament meseria de psihiatru, nu ale unui psihiatru care s-a apucat de scris.

Prieten apropiat cu Matei Călinescu și cel puțin amic cu Nichita Stănescu și cu alți scriitori români „șaizeciști”,Ion Vianu avea toate datele pentru a se profesionaliza într-ale literaturii, pe urmele tatălui său, Tudor Vianu. Faptul că a urmat medicina și că apoi s-a specializat în psihiatrie ține, cred, de amănuntul deloc neglijabil că Ion Vianuavea ca umanist, încă din tinerețe, o compasiune față de aproapele său, care l-a îndreptat spre medicină. Spre deosebire de Cehov sau de Bulgakov, medici și ei, Vianu și-a văzut de meserie toată viața, astfel că după ce a plecat din țară, în anii ’70, s-a putut descurca în străinătate ca specialist în psihiatrie, dar fără a lăsa scrisul deoparte.

După ce s-a alăturat în România protestelor lui Paul Goma, Ion Vianu devenise un „ciumat” al regimului, așa că s-a văzut silit să plece din țară, fiindcă nici n-a vrut să dea înapoi de la adeziunea la protestele lui Goma și nici n-a acceptat să devină informator al Securității, așa cum i s-a propus. Cu toate astea, cînd a aflat, după 1990, că unii dintre cei pe care îi cunoștea, foști amici, au făcut pactul cu Securitatea, Ion Vianu își declară tristețea, dar nu-i acuză, fiindcă se întreabă ce-ar fi făcut el însuși dacă ar fi rămas în țară. Asta însă fără să-i cauționeze pe cei care au făcut pactul.

Ca psihiatru, Ion Vianu a lucrat la Spitalul Central, cum era cunoscut faimosul spital pentru „nebuni” din București. Aflase însă și de existența spitalelor-azil din provincie unde erau internați ca bolnavi cei ce protestau împotriva regimului. După 1990 a aflat că unul dintre colegii săi psihiatri, un anume Noni, care se ducea la congrese internaționale și avea un aer de o bonomie cuceritoare, chiar dacă nu-și prea cunoștea meseria, fusese unul dintre medicii care participaseră la torturarea cu șocuri electrice a disidenților internați la balamuc din ordinul Securității. Noni nu s-a culpabilizat niciodată pentru ce făcuse. A murit însă la cîțiva ani după Revoluție, la fel ca majoritatea psihiatrilor care colaboraseră cu Securitatea pe vremea lui Ceaușescu, în calitate de torționari în halate albe.

Teoria lui Ion Vianu pornește de la constatările sale de psihiatru, că în această specialitate, medicul poate folosi metode violente față de pacienți, ceea ce nu înseamnă numai tratamente însoțite de o violență fizică, ci și o violență psihică, prin care doctorul încearcă vindecări radicale ale pacienților săi. Or, psihiatrul Vianu constată că și confrații săi sînt atinși mai mult sau mai puțin de bolile pe care vor să le vindece și că, în general, toți cei ce ne credem sănătoși la cap sîntem atinși mai mult sau mai puțin de nebunie.

Sîntem toți nebuni? Sau cei care sînt decretați nebuni cu acte își pot stăpîni nebunia, dacă sînt bine tratați psihic? Ion Vianu în asta crede. Și crede mai ales că psihiatrul trebuie să trateze nebunia cu compasiune, nu ca pe un adversar care trebuie învins cu orice preț. Căci acel „cu orice preț”violent poate duce laneputința bolnavului de a se întoarce la viața obișnuită, în timp ce compasiunea psihiatrului îl poate ajuta să-și găsească puterea de a reveni printre ceilalți.

Ion Vianu, Între violență și compasiune, amintirile unui vechi psihiatru, Editura Polirom, 2018.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]