Nu știu cîți își amintesc de titlul ăsta. Era un film japonez de la sfîrșitul anilor ’60. Un clasic. Vi-l recomand. 😀 Dar, mai degrabă, vreau să vorbim despre necunoscuta X din timp. Pentru că întrebarea de astăzi este “Da’ de ce și de cînd folosim x pentru necunoscute, atunci cînd scriem ecuații matematice?”. TodayIfoundout.com a încercat să răspundă la întrebarea asta, iar eu încerc să vă povestesc și vouă.
Să începem cu ce știm sigur: în 1637, în lucrarea sa La Géométrie, René Descartes a consolidat convenția asta, în care cunoscutele dintr-o ecuație erau notate cu primele litere din alfabet (a, b, c), iar necunoscutele cu ultimele: x, y, z. A consolidat-o, după ce tot el a folosit-o, în lucrări mai vechi. Deci inclusiv teoria care spunea că x a fost sugestia tipografului lui (care se gîndea că litera x e printre cele mai rar folosite, spre deosebire chiar de y sau z) – inclusiv teoria asta pare a fi greșită.
Ei, și aici se cam oprește ce știm sigur. Partea cu Descartes, nu cu tipograful. Și intrăm în tărîmul speculațiilor. Interesante, și destul de credibile.
Cele mai multe teorii se învîrt în jurul graniței dintre matematicienii arabi și cei europeni, în Spania. Știți și voi că arabii au fost foarte tari pe mate, în perioada de maximă înflorire a civilizației islamice. Au importat zero-ul indienilor (pe care l-au exportat apoi europenilor, deh, se pricepeau la comerț!), au inventat algebra, logaritmii, conceptul de algoritm și încă o mulțime de chestii utile. Ei, cică arabii spuneau “lucru necunoscut” – al shalan, pentru necunoscute. Iar matematicienii hispanici, care pe atunci cel mai frecvent doar traduceau de la arabi, nu aveau un sunet pentru “sh” și l-au înlocuit cu “ck”. Pe care-l scriau cu chi-ul grecesc, χ. Care-i ca un fel de x din latină.
O altă teorie, care apare și în dicționarul Webster din 1909-1916, spune că x vine de la arabul shei (lucru) translatat în grecescul xei, prescurtat ulterior în x. Și iarăși, inclusiv cuvîntul grec pentru necunoscut este xenos (vă sună familiar de la cuvîntul “xenofobie”, frica de străini, chestia aia care reînvie fără absolut nici un motiv la fiecare tur de alegeri). Deci prescurtarea ar fi naturală.
Toate variantele de mai sus au ceva în comun: absolut nici o dovadă. De fapt, nimeni n-are habar cum de a ajuns Descartes să aleagă x drept necunoscută. Mai ales că, în alte lucrări, a folosit litera și pentru valori cunoscute. Dar nici nu prea contează. Că a ajuns x sau ar fi fost ϖ, chinul copiilor ar fi fost fix același la ora de mate.
Apropo, știați că tot Descartes a inventat scrierea exponențială? Normal, dacă tocmai ai decis că x e necunoscuta și ai de scris xxxxx de o sută de ori, nu mai degrabă spui x3?
