De la Așteptarea Penelopei, din 2019, Aurora Liiceanu a trecut în 2020 la așteptările altor două grecoaice, Tina și Eleni, vechi prietene cu autoarea cărții. Ce visează o femeie care s-a încurcat cu un bărbat însurat? se întreabă cele două, cu autoarea de față, în timp ce se epilează cu ceară încălzită, într-un oraș din Grecia continentală. „Să-l divorțeze!“, zice mai practica Tina către romantica Eleni. Încît s-ar zice că faima de stricătoare de case pe care o au amantele bărbaților însurați nu e tocmai lipsită de temei. Subiectul acestui eseu cred că le-ar interesa în cam aceeași măsură pe doamnele măritate care-și bănuiesc soții de infidelitate și pe femeile cu care acești bărbați își exercită infidelitățile. Cartea însă mi se pare atît de bine întocmită și de bine scrisă, că le-ar cădea cu tronc și cititorilor lui Flaubert, cel din Doamna Bovary, dar și celor ce recitesc romanul lui Maupassant Bel Ami.
„Povești de dragoste clandestină“, s-ar mai putea subintitula Relații eșuate, din care am dedus că Aurora Liiceanu, care nu e feministă, are o părere mai bună despre grecoaice decît despre greci. Ține partea femeilor! ar putea ricana domnii însurați – unii pe bună dreptate. Căci femeile din carte se bucură de un tratament mai înțelegător decît soții și amanții care defilează aici. Unul dintre ei e Charles Lindbergh, aviatorul care a traversat primul Atlanticul de unul singur și care avea cinci copii legitimi în America și alți șapte, nerecunoscuți, în Germania, cu totul o duzină.
Anumite semnale din carte mă fac să cred că Aurora Liiceanu a scris Relații eșuate pentru cititori care nu frecventează bisericile psihologilor, dacă or fi existînd și asemenea lăcașe, și care nu stau grozav nici la capitolul cultură generală. Autoarea precizează prudentă „celebrul psiholog“ sau „cunoscutul scriitor“, ceea ce mă face să cred că o fi fost întrebată, după alte cărți, de cititorii care au computer, dar nu se aventurează pe net: „Cine e cutare?“.
Cele două grecoaice, Eleni și mai tînăra Tina, au copilărit și s-au școlit în România, fete de refugiați în timpul regimului coloneilor. Cînd au ajuns în Grecia, amîndouă au avut nevoie să se adapteze la noua lume, care nu le-a primit cu brațele larg deschise – sindromul salamului cu soia, la greci. Eleni provenea (femeia a murit) dintr-o familie de proletari, ceea ce i-a prins bine în România, dar a marcat-o pe viață în privința bărbaților cu care s-a încurcat în Grecia. Doctorița cu un statut social și profesional de invidiat, femeie citită și cu bun gust vestimentar, avea cîrlig la tipi needucați. Aurora Liiceanu a mai scris despre Eleni într-o carte și i-a trimis manuscrisul Tinei, care a acuzat-o că maculează amintirea prietenei lor, cu amănuntele pe care le-a dat despre ea. Nu că ar fi mințit, ci că nu trebuia să povestească anumite lucruri. Asta în ciuda faptului că autoarea a schimbat numele lui Eleni. Nu conta că ceilalți n-o cunoșteau pe Eleni, încît s-o recunoască chiar și cu numele schimbat, ajungea că ea, Tina, știa despre cine era vorba. Nenorocire scriitorilor care-și pierd prietenii care se recunosc în cărțile lor.
Despre singurul soț al naivei Eleni, un escroc, fost ofițer, profitor cu ea și bătăuș pe deasupra, autoarea scrie, la un moment dat, „Cred că era țigan“, ceea ce în vorbirea de zi cu zi sună într-un fel, dar într-o carte, chiar dacă e scrisă într-un stil oral, poate stîrni sensibilități etnice. N-ar fi cazul, dar sînt persoane care trăiesc de pe urma unor asemenea oralități. La fel de bine Aurora Liiceanu ar fi putut scrie „Cred că era bulgar“. Sau român sau sîrb, chiar turc – caz în care nu cred că s-ar mai fi așarnat nimeni.
Și în Relații eșuate, Aurora Liiceanu are același negreșit talent de prozatoare, încît poate despica liniștită firul în patru, într-ale psihologiei, în vreme ce povestea își vede de drumul ei, la fel de liniștită.
Aurora Liiceanu, Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat, Editura Polirom, 2020.
