Ion Barbu îşi număra orgolios cuceririle. Şi se lăuda că ajunsese la cîteva mii. În tinereţe, cînd studia în Germania, devenise cocainoman şi frecventa prostituate. Soţia lui, Gerda, i-a găsit cutia cu cocaină în palton. Poetul a recunoscut că se droga, dar a precizat că nu era dependent, şi-a amintit Gerda mai tîrziu.
Una dintre prostituatele nemţoaice care-l vizitau, povesteşte Barbu, de multe ori nu-i percepea tariful. Apărea la el în toiul nopţii şi îl lăsa dormind dimineaţa. Părea o sufletistă care făcuse o pasiune pentru el. La ultima lor întîlnire, sufletista i-a luat, la plecare, portofelul cu 3.000 de mărci, probabil în contul tuturor prestaţiilor gratuite.
Deşi tipa îl lăsase lefter, păgubitul nu s-a dus la poliţie şi i-a păstrat „curvei“ o amintire aproape binevoitoare. Nici la bătrîneţe poetul nu s-a astîmpărat, numai că, în timp ce alţii mai fugeau de acasă sau divorţau, Barbu îşi făcea de cap cu cine nimerea, fără să-i treacă prin cap să se despartă de Gerda. Aventurile erotice i-au scurtat viaţa. Poetul ştia asta, dar pentru nimic în lume n-ar fi dat cu piciorul reputaţiei sale de cuceritor infatigabil.
Concluzia: nu moare cine mute, moare cine alearga dupa zipda!