Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nici Curtea de Apel nu l-a potolit pe Vosganian

Zoom Nici Curtea de Apel nu l-a potolit pe Vosganian

Curtea de Apel București i-a respins lui Varujan Vosganian cererea nemiruită de a fi recunoscut drept vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. Mai întîi, Vosganian a zgîriat ușa Judecătoriei Sectorului, să-i aprobe cererea. O curte de acolo i-a respins jalba. Varujan nu s-a lăsat, mai ales că și-a plătit avocata din banii Uniunii, nu din buzunarul lui. A încercat și la Curtea de Apel, care i-a răspuns cu o sentință definitivă, ca să nu mai pună Justiția să judece prostii. Așadar, în fața legii, Varujan Vosganian NU e ceea ce se pretinde. Asta nu l-a împiedicat pe V.V. să prezideze ultima ședință a Consiliului Uniunii și să-i convingă pe cei de față să ia cîteva hotărîri, în absența lui N. Manolescu, cel ce se pretinde și el ceva, dar mai sus, și-și zice președintele USR. La el acasă, Vosganian își poate închipui orice, chiar și că e Catolicosul Bisericii Armene. La Uniune, însă, V.V. ar trebui să-și păstreze ficțiunile pentru uzul său personal, nu să le vînture pe la nasul confraților, fiindcă se vîră singur în daraveli penale.

Pretins-pretins, dar Manolescu n-a răbdat să-și vîre Vosganian polonicul în ciorba lui, chiar dacă a început să-l frigă și pe el. Și le-a trimis o scrisoare deschisă scriitorilor prin care îi transmite lui V.V. să nu mai ia hotărîri în locul lui, dar nu suflă o vorbă despre ultima aventură în instanță a lui Vosganian.

Dar la ședința Consiliului le-a povestit Vosganian celor prezenți ce sentință a primit din partea Curții de Apel ca să știe ăștia dacă mai are rost să stea de vorbă cu el? Din cîte știu, nu! Adică i-a băgat în eroare atribuindu-și o funcție pe care n-o are. Ce au votat membrii Consiliului la cerea lui Vosganian? Printre altele, să meargă înainte procesele pe care le-a intentat Uniunea și care i-au costat pînă azi pe scriitori peste 100.000 de euro, în echivalentul lor în lei, și să fie continuat contractul cu avocata care le pierde în ultima vreme. De ce? Fiindcă multe dintre aceste procese, inclusiv cel pierdut la Curtea de Apel, sînt intentate de avocata cu pricina în numele lui Vosganian, falsul vicepreședinte al USR.

P.S. Manolescu și cîțiva dintre ghioceii lui din conducerea Uniunii Scriitorilor s-au dezis de Sorin Lavric. Ăsta, misogin turbat din categoria singuraticilor, xenofob primejdios și autor de ziceri despre parlamentarism care par copiate după panseurile Căpitanului, a ajuns senator pe listele A.U.R.. Pînă mai ieri, Lavric era redactor la revista România literară și director de ceva la Uniune. Dar mizeriile pentru care a fost dat afară le-a produs cu aproape doi ani înainte, fără să-l repudieze nimeni. Dimpotrivă, printre cei care i-au urat lui Lavric succes la alegeri a fost criticul Daniel-Cristea Enache care e mai mare peste comisia de etică și dări afară din Uniune. Adică acea comisie care o fi hotărît să-l excludă pe Sorin Lavric din Uniune. Or, să-i întorci spatele niznai unuia căruia i-ai ținut pumnii strînși la alegeri e ca și cum, după ce te-ai dat cu rahat pe față, l-ai înfiera că pute.




1 comentariu

  1. #1

    nu-i mai ajunge acestui patibular nesimtit si bine miruit !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Țarul

    22 noiembrie 2022

    El a crezut că trupul său conține ca pajiștea, doar zumzet de albine, că pîlcuri de păduri mirositoare vin să îl spele noaptea pe picioare, cu praf din corn de […]

  • Ei nu sunt ca ceilalți. Sunt ca ceilalți cu ceva tupeu în plus

    22 noiembrie 2022

    Dacă unul de-al nostru, unul dintre oamenii buni, de omenie, care timp de doi ani n-a pus pe limbă altceva decât muie cu soia, din aia bună, în Piața Victoriei, […]

  • Vampirii poporului, mai bogați ca niciodată

    21 noiembrie 2022

    Azi, Ciucă zice una. Mîine, Ciolacu zice alta. Liberalii și pesediștii duc „o luptă pentru pensiile românilor“. Cu cît să crească oare: cu 10%, cît zic unii? Cu 15%, cît […]

  • O profeție

    15 noiembrie 2022

    El a sosit să-și caute coșciugul și a scurmat vreo șapte văi cu plugul, dar supărat s-a dus să se îmbete în crîșmă, la doi pași de rîul Lethe. A […]

  • Vrem o țeapă ca afară

    15 noiembrie 2022

    Omenirea pare să fi intrat, de o bună bucată de vreme, în epoca traiului în lumi paralele, mare parte dintre ele imaginare. E plină planeta de multimiliardari cu averi care […]

  • Miliarde

    14 noiembrie 2022

    Mai țineți minte alea 80 de miliarde de euro pe care le aducea Iohannis? Era vara anului 2020, acum aproape doi ani și jumătate. Iohannis venea de la Bruxelles. Gîfîia […]

bijuterii argint