Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nimicuri imobiliare

Zoom Nimicuri imobiliare

Chiar dacă stai în București de 10-15 ani, ajungi să cunoști orașul cu adevărat abia atunci când vrei să-ți cumperi o casă. Acela e momentul în care ciudățeniile Capitalei ies la iveală și blocurile care inițial erau doar niște simple decoruri de film se încarnează în ființe vii, din cărămidă și beton armat, care suferă atunci când le găurești la 10 dimineața cu bormașina sau când dezvoltatorii imobiliari le înghesuie prea multe unele-n altele, ca pe niște porci de crescătorie. Cum ar veni, au și clădirile astea o viață a lor, nu sunt ca un corporatist absorbit de muncă.

O ciudățenie pe care o descoperi e că unele dintre blocurile comuniste cele mai vechi sunt chiar la marginea orașului, acolo unde Câmpia Română se unește cu periferia cartierului Titan. Oare cum s-a ajuns aici? Îmi place să-mi închipui că, prin anii ’60, niște urbaniști au zis ceva de genul: Hei, am o idee, hai să facem niște blocuri tocmai în câmp, astfel încât, peste 50 de ani, când se va extinde Bucureștiul, niște oameni vor sta în același timp și la marginea orașului, și-n niște apartamente foarte vechi. Ca termen de comparație, blocurile din Dristor sunt din anii ’80, iar imobilele de pe Bulevardul Unirii sunt terminate cu un picior în capitalism.

Pentru cine-și caută casă și vrea să facă o investiție pe mulți ani, blocurile vechi sunt ca figurile politice care-au căzut în dizgrație și pe care Stalin le ștergea din fotografiile oficiale. Sunt niște fantome pe care-ai vrea să nu le vezi, pentru că pe nimeni nu interesează un bloc de cărămidă din 1968 atunci când bat la ușă viitorul post-uman și următorul cutremur. Pentru cine caută să-și cumpere apartament, străzile din centru nu mai sunt flancate de clădiri funcționale, ci direct de rânduri lungi de moloz în care, ciudat lucru, continuă să locuiască oameni.

Așa că treci la blocurile care se construiesc acum. Le recunoști, în anunțuri, după precizarea ”zonă liniștită, departe de forfota orașului”. Multe blocuri noi, decente altfel, apar pe străzi înguste, de case, de la marginea orașului, acolo unde în nici un caz nu e liniște pentru că-n fiecare curte sunt doi-trei ciobănești germani care latră pe mai multe voci la fiecare trecător.

De obicei, sunt departe de mijloacele de transport în comun. La unele, și dacă prinzi un capăt de tramvai zici săru’ mâna, dar ai de mers mult până în stație, fie pe străzi de case, fie printre blocuri confort 3, foste cămine de nefamiliști, care par liniștite ziua, dar nu știi ce scandaluri rezervă pe timp de noapte. Și prejudecățile te fac să te gândești la ce e mai rău.

OK, poți spune, blocurile alea noi nu-s pentru studenții și hipsterii bătrâni care merg cu metroul. Sunt gândite pentru corporatiștii așezați, care au nevoie de-o casă mai mare pentru familia lor în expansiune. Sunt, deci, pentru oameni care se bazează pe mașină. Și tocmai aici e partea proastă, că nici cu mașina nu te descurci acolo, pentru că nimic nu se aglomerează mai tare decât o stradă îngustă, ca alea cu sens unic, pe care un dezvoltator lacom a înșirat șase-șapte blocuri cu apartamente.

Mai e, apoi, varianta complexelor imobiliare care se construiesc direct în câmp, printre tufișuri, fabrici dezafectate și service-uri-fantomă, unde pare că mafioții scapă de cadavre dizolvându-le în acid. Sunt vreo două-trei complexe rezidențiale noi la câteva minute de metrou, în partea de est a orașului, dar proximitatea unui drum care se cheamă, pitoresc, Între Tarlale te pune pe gânduri. Poate că-i bun un apartament acolo, dar ăla să fie, gen, apartamentul de la țară, unde să mai mergi în week-end-uri și să crești o vacă sau un porc pentru o hrană ceva mai bio. Apartamentele sunt bine compartimentate, prețurile sunt acceptabile, dar nu știi sigur dacă ești capabil să stai dincolo de o linie de tren dezafectată, printre fabrici părăsite, în decorul unui film despre urmările exploziei de la Cernobîl.

Și atunci când credeai că apartamentul perfect nu există, descoperi un bloc nou care nu e nici departe de metrou, nici la marginea unui lot de porumb, nici pe o stradă atât de îngustă că două biciclete nu pot trece una pe lângă alta. Doar că acel apartament bine plasat, la doar trei minute de mers pe jos de perfecțiune, are un mare defect: s-a dat.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]

  • #danbarnafacts

    13 august 2019

    Din spuma mării contractelor cu statul a apărut, imaculat și superb în nimicnicia lui, ca un câine turbat, Dan Barna. Și, deodată, a început să spună tâmpenii. Poate îl știți. […]

  • Caracal, mon amour

    6 august 2019

    Zilele trecute, pe la ora cînd Ion Cristoiu obișnuiește să tragă pe nări praful din Biblioteca Academiei, îmi făcui și eu rondul pe la Piața Obor, unde zarzavagiii scot natura […]

  • Olimpiada PROȘTILOR

    6 august 2019

    România și-a încredințat destinul unor șarlatani. Șefii de ieri și de azi ai țării, fie ei președinți, miniștri, primari sau parlamentari, trăiesc, cu rare excepții, din impostură. Prosperă din fals, […]