Oamenii mai uită, dar Internetul nu prea.
„Singura țară care se opune aderării noastre la Schengen este România.“ Acestea sunt cuvintele președintelui Iohannis în 2017. Pe-atunci încă trăiam în înfloritoarea și băloasa epocă a luptei dintre bine și rău. Între timp s-a demodat treaba asta, între timp răul tocmai urmează să încalece rotativa guvernamentală.
Toată treaba Schengen e politică. În sensul că îți trebuie oameni politic ca să ajungi acolo. Nu prea e cazul nostru.
„În România lucrurile încă nu sunt stabile în ce privește abordarea față de ce se numește statul de drept“, spunea același președinte, al aceleiași țări, în același an.
Mă simt cumva prost făcând asta, de parcă pe Iohannis l-ar interesa dacă intrăm sau nu în Schengen. Nu va clinti nimic din liniștea somnului său, nu va tulbura cu nimic apa piscinei de la vila în care se va muta după terminarea mandatului.
Cioloș nu e departe, băiat în corul „Dacă nu ar fi fost OUG 13, ar fi fost șanse mari ca anul acesta România să intre în Spațiul Schengen“. Suntem în anul 2017. Nu, nu ar fi fost nici o șansă. Suntem în 2022, domnul Cioloș are o viață frumoasă, de contabil ales în Parlamentul European.
Cel mai penibil a fost turnătorul, bineînțeles. Iată ce a zis Băsescu: „Vizez luna octombrie pentru aderarea la Schengen“. Asta era în anul 2014. Băiatul care fluiera pe bordură la Bruxelles, protejatul ospătarilor și fratele boschetarilor în unele nopți când hotelul se ascundea de el prin oraș.
