De-abia peste 17 ani, dacă se mențin vârstele actuale de pensionare, Pilonul II de pensii va începe să facă primele plăți consistente către contributori. În 2007, când au început primele vărsăminte către Pilonul II, cei care au contribuit obligatoriu și contribuie de atunci încoace sunt cei care aveau sub 35 de ani. Numărul celor peste 35 de ani care au ales atunci să contribuie la Pilonul II este îndeajuns de mic pentru a nu conta în economia generală a fondului de pensii.
La 31 martie 2018, în fondurile de pensii din Pilonul II se strânseseră 42,53 miliarde de lei. În următorii 17 ani suma aceasta va fi de cel puțin trei ori mai mare.
Dacă în privința banilor strânși deja în conturile Pilonului II de pensii nu există dubii, numărul celor care contribuie la Pilonul II de pensii e confuzant. Administratorii privați ai banilor din Pilonul II raportează, în zilele noastre, peste 7 milioane de contributori, în timp ce numărul angajaților este de doar 6,3 milioane. Probabil că există și o explicație pentru această diferență. Dar ea nu apare în statisticile publice.
Deficitul actual al bugetului
pensiilor de stat era de aproape 4 miliarde de euro anual în 2016, iar cele mai optimiste estimări spun că, în 2018, acest deficit ar putea fi de doar 2 miliarde de euro. Este, totuși, o sumă mare pentru România. La deficitul bugetului de pensii din 2016, banii strânși în Pilonul II ar ajunge să acopere gaura doar doi ani și jumătate. La un deficit ca acela optimist prognozat pentru anul acesta, banii strânși în Pilonul II până acum ar ajunge să acopere gaura timp de cinci ani. Dar banii strânși până acum în Pilonul II nu vor putea fi folosiți pentru acoperirea nici unei găuri, pentru că asta ar însemna naționalizarea lor, iar acest lucru nu se poate face decât cu încălcarea Constituției.
Dacă nu se poate atinge
de banii strânși până acum în Pilonul II de pensii, nu înseamnă că Guvernul nu ar vrea să atragă cât mai mult din banii care ar urma să se strângă în viitor acolo. De aceea se discută aprins despre transformarea Pilonului II din pensie obligatorie în pensie opțională. Cei care au mai mare încredere în stat decât în instituțiile private vor opta, cel mai probabil, ca statul să le folosească banii. Dar este un pariu riscant. Nimeni nu garantează că cetățenii României vor alege să-și încredințeze banii statului și că, implicit, Guvernul va reuși să strângă o parte mare din miliardul de euro care se duce, anual, spre Pilonul II. N-ar fi însă exclus să asistăm la o luptă propagandistică între administratorii privați ai Pilonului II și stat. Asociația pentru Pensiile Administrate Privat a început deja să investească în publicitate pe principalele canale de televiziune, pe radio și în online, ceea ce înseamnă că un buget neprevăzut apare în seceta asta de pe piața publicității, spre bucuria unora. E greu de crezut, însă, că și statul va folosi aceleași vehicule sau că va investi vreun leu în publicitate.
În mod paradoxal, însă,
și neluat în calcul de autorități, salvarea bugetului pensiilor de stat s-ar putea să vină de unde nu se așteaptă. Nu salvarea definitivă, ci cel puțin un respiro, pentru o bună perioadă de vreme.
În ultimii ani, numărul românilor care lucrează în străinătate a ajuns la 20% din populația activă, conform Eurostat. Dacă acest procent (cel mai mare printre țările membre UE) se menține, înseamnă că, la un moment dat, bugetul pensiilor de stat din România va fi scutit de plăți importante. Românii care lucrează pe termen lung în străinătate și vor lucra, eventual, până la pensionare acolo, legal, contribuind la bugetul de pensii, nu vor mai primi pensii de la statul român decât într-o mică măsură, proporțional cu numărul anilor în care au contribuit la bugetul de pensii. Românii care lucrează la negru în străinătate nu vor primi, de asemeni, de la statul român pensii. Eventual vor primi o pensie minimă, nu foarte împovărătoare pentru buget.
Astfel, ceea ce este,
în momentul de față, aproape o dramă pentru o țară căreia îi pleacă oamenii în putere va fi o gură de oxigen pentru guvernările viitorului, nu neapărat foarte îndepărtat. La fel cum, de altfel, plecarea masivă la muncă în străinătate începând cu 2007 a însemnat o rezolvare neașteptată pentru problema șomajului. Dar pe cât s-a rezolvat, fără eforturi guvernamentale, problema șomajului, s-a creat aceea a mânii de lucru calificate.
România nu pare nici interesată și nici capabilă, în aceste momente, să se gândească la viitor și să facă eforturi pentru a investi în educație. În condițiile acestea, mâna de lucru calificată va continua să se împuțineze, iar deficitul de pe piața muncii se va adânci.
Cum România nu va fi în primul val al robotizării generalizate, ce pare a bate la ușă, întrebarea “Cine ne va plăti pensiile?” rămâne, totuși, de actualitate. Iar dacă nu o vor face roboții, cu siguranță o vor face Ahmed, Li, Aisha, Peng, Jin, Hassan, Ibrahim, Dinesh, Kumar, Latifah și așa mai departe. Să ne obișnuim cu ideea și să sperăm că viitorii noștri compatrioți vor fi de acord să cheltuiască echivalentul deficitului de la bugetul de pensii pentru cinci ani în doar doi ani, pe armament, în loc să-l investească în educație.
