Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nobelul pentru literatură după un scandal de violuri

Zoom Nobelul pentru literatură după un scandal de violuri

Asta e prima carte a Olgăi Tokarczuk pe care o citesc. Poloneza, care are și  rădăcini ucrainene, a luat Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2018. Pentru 2019, premiul a fost dat unui scriitor austriac contestat fiindcă ar avea slăbiciuni față de Iugoslavia lui Miloșevici. Olga Tokarczuk e feministă. O ține cu feminismul ei și în ceea ce scrie, dar fără să pară tezistă, spre deosebire de multe alte feministe care ar fi în stare să declare că Dumnezeu a fost femeie, deși nu se știe. Nu pot să spun, după această carte, că m-a cucerit Olga Tokarczuk, dar nici nu pot spune că ea e una dintre ciudățeniile premiate de Academia Suedeză.

Ultimele povestiri mi s-a părut cît se poate de plauzibilă artistic. Doar că premiul acordat Olgăi, feminista, activista și vegana, vine după un scandal în care a fost implicat și juriul Premiului Nobel și în care un fotograf celebru, soțul unei doamne din juriu, a fost dovedit ca violator cu repetiție. Or, cum se putea spăla juriul Academiei Suedeze după o asemenea afacere? Cu ajutorul unei feministe recunoscute, prin premierea căreia jurații să se spele pe mîini de afacerea care a dus la scandal. Dar ăsta e rostul Premiului Nobel? Ca jurații să le transmită un mesaj feministelor că se dezic de violatorul fotograf, soțul unei distinse membre a juriului?

Cred că Olga Tokarczuk e o prozatoare de mîna întîi, dar nu chiar de Premiul Nobel, cel puțin după această carte. Dar cum nu i-am citit și romanele, e posibil să mă înșel.

Mi s-a vorbit cît se poate de elogios despre ea în Polonia, ca despre o scriitoare care împerecheză succesul cu valoarea literară. Dar cei care mi-au vorbit despre ea, în vara acestui an, n-o vedeau ca premiabilă cu Nobel. E drept însă că nimeni nu-i profet în satul lui.

Volumul conține trei nuvele despre tot atîtea femei din aceeași familie, bunica, fata ei și fiica fetei. N-aș zice că aceste nuvele pot fi citite și drept părți ale unui roman. Se înrudesc tehnic, dar nu și epic. Sînt scrise din punctul de vedere al protagonistelor. Autorul (mă rog, autoarea!) se mulțumește să fie umbra lor, notînd ce fac, ce simt și mai ales ce gîndesc, dar fără să-și facă simțită prezența în alt fel. Temele comune ale celor trei nuvele sînt moartea și sora ei vitregă, supraviețuirea, văzute de trei femei din generații diferite, care își transmit nu numai genele, ci și o parte a destinului. Parascheva, bunica, e o victimă, chiar dacă, una peste alta, vrea să-și trăiască viața așa cum ar avea ea chef și face cîteva încercări dramatice în acest scop. În război însă, femeile sînt condamnate să-și folosească trupul, ca marfă de schimb, pentru a supraviețui, sau să dispară. Ucraineanca Parascheva alege supraviețuirea. Se culcă cu un ofițer rus, ca să-și salveze soțul polonez de la deportare în Siberia ori de la o execuție pe loc. Mulți ani mai tîrziu, fiica ei Ida e condamnată la o existență mediocră în anii comunismului polonez, dar și după aceea. Cît despre fiica fiicei, Maia, prima femeie cu adevărat liberă din familia asta, și care are impresia că își poate mărturisi liniștită și rădăcinile ucrainene, necum pe cele poloneze, ea descoperă că libertățile ei depind de băiatul puber pe care-l are și pe care trebuie să-l ocrotească, pentru a-l apăra de experiențele lumii reale, înainte de vreme. Epic vorbind, cartea avansează greu, dar pasta vieții e aplicată impecabil, uneori cu tușe geniale, pe uriașa pînză a vremurilor schimbătoare, din aceste trei povestiri. Au ele față de Premiul Nobel? Poate că nu, dar simți citindu-le că ai de-a face cu o mare prozatoare, nu cu un produs de marketing destinat acestei competiții.

Olga Tokarczuk, Ultimele povestiri, traducere de Cristina Godun, Editura Polirom, 2019.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]