Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Noi reforme in Educație: românii trebuie să treacă și la scrierea cu ă din i!

Zoom Noi reforme in Educație: românii trebuie să treacă și la scrierea cu ă din i!

Ministerul Educației a reușit să repare o nedreptate istorică împotriva limbii noastre: începând din următorul an școlar, elevii vor avea bucuria să învețe să scrie după noile reguli academice, adică și cu ă din i

“Era perfect logic și rațional că, dacă avem două semne grafice distincte și un pumn de reguli speciale pentru acel sunet, atunci eram obligați moral și intelectual să facem același lucru și pentru ă. Pot să vă asigur că noile reguli pentru ă din i vor fi relevante și extrem de utile unei limbi care se dorește a fi cât mai clară și mai ușor de înțeles. A, și în caz că vă întrebați, am zis acel sunet mai devreme pentru că nu știu dacă, în acest caz, trebuie să-l pronunț Â sau Î,” a declarat ministrul Daniel David.

“Elevii nu trebuie să se sperie, este vorba doar să arătăm în scris respectul cuvenit celei mai iubite dintre vocalele limbii noastre. Întrebați un politruc ce e ăla bun simț, un polițist cum a cumpărat BMW din salariu, un profesor din Sibiu cum de are șase case, un judecător cum eliberează criminalii siniștri pentru bună purtare sau un elev ce a înțeles dintr-un text scris și toți vor răspunde la fel: Ăăăăăăăăăăăăăă…” ne-a explicat doamna profesoară de română Maria G

Acest material este un pamflet.

 

 

89.766 de vizualizări
atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

48 comentarii

  1. #1

    Dar nu-i suficient. Mai trebuie scris și cu t din z, dar și cu m din t. Este ?

    • #2

      De cand cu deschiderea cutiei pandorei si slobozirea ,,creatorilor de continut” pe net e jale mare si-n exprimare. Ca tot era mare tambalau cu recentul festival ,,Tărfe vă rog” (intr-o traducere aproximativa dupa ce-au ,,concertat” unii care s-au laudat prin versuri ca au ,,Talent de matroana, vin cu patru bagaboante // Produc astea la bani mai rau ca la bancomate”) mai incerca sa puna paie pe foc si unu’ Gami care ,,a produs continut” pe tema cazarii pe perioada ,,festivalului”. La inceput am crezut ca face o gluma cand citea niste anunturi gasite pe net, dar apoi a fost usor de observat ca baiatul a citit ce-a vazut. O dadea cu linga-n sus si linga-n jos fara sa se prinda ca-i de fapt lângă. Cazare linga intrarea la … linga, linga … langa, langa

      • #3

        Beach înseamnă plaja și bitch e târfă 😂

        • #4

          Specifica omu’ ca-i ,,traducere aproximativa”. Adica plaja = fiind aia pe care o folosesc toti, creandu-le o mare, mare placere (fara legatura cu târfele, pe care nu le folosesc chiar toti care ajung pe litoral). Astfel, daca analizam ,,la rece” activitatile din cadrul ,,festivalului” am putea sa tragem concluzia ca organizatorii au ,,scapat” beach in loc de bitch in denumire, cunoscand engleza, se intelege. Voiau sa creeze ,,un mediu prietenos” si le-a iesit calculele pt. cativa ani. Dupa care muta bulibaseala la munte precum au mutat ,,niciodata-fara-mare” in Bucuresti, stiindu-se ca-n capitala ,,plajele”-s mai populare decat pe litoral.

    • #5

      Dar și cu p din l…

    • #6

      Ce aveți cu el, cârcotașilor?
      Fiecare ministru trebuie să se laude cu ce face el. Ăsta măi mult nu este în stare.

  2. #7

    Nu mai avem ce face cu școala?!? Nici măcar n-ați scris corect: e vorba despre  sau Ă? Hai să mai îmbârligăm scrierea în limba română, că -n rest, le-am rezolvat pe toate!

    • #8

      Hai să ne facem că lucrăm! Chiar sau rezolvat problemele grave din educație? Astfel de aiureli au mai fost „introduse” de „specialiștii” limbii române în urmă cu 50-60 ani.

    • #9

      Corect, nu se întelege ceea ce au vrut să spună, cu ă sau cu â!?
      Daca nici enunțul nu este corect apoi ce modificare e asta?
      Să ne scărpinăm cu ă sau cu â?!

    • #10

      Bai tată, potoleste-te, te rog, că deja ai început sa faci tot un sânge din reformele astea! Lasă, naibii, scrierea în pace, asa cum este acum, ca e bine! Trecerea la scrierea cu î, â și sunt ESTE DEJA O REPARATIE a ceea ce a fost stricat de comunism. Practic, s-a revenit la scrierea corecta dinainte de î din i și sînt. Las-o nestricată!
      Si asa ai luat-o rara cu mărirea normei didactice și cu majorarea numărului de elevi în clasa. Stai potolit! Mai bine cauta să repari autoritatea dascălului la clasa/ora, ca acolo sunt mari probleme.

      • #11

        Măi nene ești dus rău cu gramatica
        Cum să înlocuiești pe ă cu i
        Cum poți spune măi , băi sau fă-i ?
        😂😂😂😂😂😂 mare e grădină Domnului
        Unii sare gardul si poarta e deschisă 😂😂😂😂

  3. #12

    Unii (cam jumate de popor) de-abia stiu sa scrie si sa citeasca corect gramatical… asta cu a din i sau i… deja i-a bulversat de tot 😂

    • #13

      Dar tu dc o tot dai cu puncte,puncte in loc să pui niște, virgule ? ,,,,,,,,,,,,

  4. #14

    Asta ne lipsea…pe celelalte toate le-am rezolvat.

  5. #15

    Dnul ministru a distrus deja invatamantul cu schimbarile pe care le-a impus si acum vrea sa distruga si limba romana. Ce se baga el in chestii care il depasesc? E oare profesor de limba romana sa stie ce aduce demnitate limbii romane? Stiti ce ar aduce demnitate limbii romane si celor care o vorbesc? Sa va dati demisia, domnule ministru. Pt ca sunteti cel mai dezastruos ministru de educatie de 35 de ani.

    • #16

      Te-ai ratacit peaicea,daca nu pricepi o glumiță…

    • #17

      Nici cînd Academia a făcut primele recomandări cu folosirea lui î din a nu am fost de acord și mi s-au părut o mare idioțenie! Am sperat sa se revină la reguli simple căci si-așa sunt multe probleme ” curioase ” in limba română ( de exemplu un cuvînt cu 10 000 de înțelesuri!)
      Dar nu am crezut niciodată că o sa mai vină cineva sa propună un tembelism in plus!
      Băii,chiar nu aveți ce face!

  6. #18

    Dacă avem deja literă pentru un sunet nu văd de ce ar mai fi nevoie de încă o literă. Eu aș propune să se introducă litere pentru sunetele existente în vorbirea populară, dar pe care chiar nu știm cum să le scriem.
    Sunetul între o și a pe care maghiarii îl scriu simplu „a”.
    Noi îl scriem uneori „oa”, deși nu se pronunță așa, alții îl scriu „a”, deși nu se pronunță așa
    Sunetul care în limba franceză se scrie „gn” iar în maghiară „nu”. Noi nu putem să-l reproducem în scris, deoarece nu avem literă pentru sunetul respectiv.
    Sunetul care în franceză se scrie e cu accent grav sau cu accent circumflex iar în maghiară „e”.
    Poate vă mai amintiți și alte sunete din limba română pentru care nu avem litere.
    Cu â și cu î ne-am obișnuit deja, două litere pentru același sunet (nu văd ce rost are), dar să nu ai introducem și pentru ă a doua literă, e doar încurcătură.

  7. #19

    Se schimbă totul, după chipul și asemanarea celor din capul țării: legea învățământului, legea circulație, acum și limba și literatura română. Nu era suficient circul din DOM-uri domnule ministru?

  8. #20

    Revin cu o corectură pentru al doilea sunet, cel care se scrie „gn” în franceză. În maghiară se scrie „ny” nu „nu” cum am scris prima dată. De fapt telefonul a modificat greșit ce am scris eu. Am observat acest lucru când am revenit cu corectarea, că a trebuit să șterg și să scriu de mai multe ori, până când telefonul a binevoit să lase cum am scris eu.

  9. #21

    CG ,astazi, cu referire la clasa politica: „…au făcut din putere o maledicție.” Ati inteles?

  10. #22

    Cațavencilor.S-au cam rătăcit p-acia unii care n-au simțul umorului necesar ca să priceapă esența publicației.Puneți filtre 😂

    • #23

      Citesc și eu uimit reacțiile celor care probabil au ajuns pe Catavencii așa cum am ajuns eu: recomandări Google pe telefon. 😂 Dar chiar și dacă nu ai habar de revista asta, tot ar trebui să-ți dai seama că e o glumă citind finalul articolului.

    • #24

      În sfârșit, cineva care pricepe. Mă îngrijorasem! 🙂🙏

  11. #25

    Ba dar nu am prea inteles ce incercati sa spuneti. Si ă nu are de a face cu i. Nu inteleg ce incercati sa schimbati in alfabet asta.

  12. #26

    Mda…. mai lipsește din alfabet o singură literă: „dublu-q”… și cu asta chiar vom avea promovare de 99% la bac…

  13. #27

    De ce este o așa mare problema .?Regula aceasta este de când lumea: libera „î „se pune la începutul cu vinetelor , care incep cu acest sunet și litera „â” se scrie in interiorul cuvintelor pt a marca acest sunet. Este f f f simplu. Sunetul este același

    • #28

      Ei,nu chiar de la începutul lumii,dar după 89 ,da! Explicați a fost , că ,,î” a fost introdus când eram sub umbrela sovietică și că noi am scris înainte de venirea lor ,,â”. S- a ajuns la acest compromis: î” la începutul sau sfârșitul cuvântului,ori în cuvintele compuse și in rest,, â”.

    • #29

      Regula asta trebuie învățată ca să știe și suveranistii să scrie corect cu „â” din „a” și cu „î” din „i” , mereu greșeau la chestia aia : „turu 2 anapoi”… 😂😂

    • #31

      E vorba de( ă )nu de (â î) ă din i nu exista!! Oricum cred că este un pamflet.

  14. #32

    Regula asta trebuie învățată ca să știe și suveranistii să scrie corect cu „â” din „a” și cu „î” din „i” , mereu greșeau la chestia aia : „turu 2 anapoi”… 😂😂

  15. #35

    Cei cu viziune lucrează deja cu inteligență artificială iar noi ne întoarcem în timp cu 40-50 ani de parca î din i sau â din a sau din ce o fi ne face mai deștepți mai educați etc. Dacă astfel de oameni rămân mult timp la conducerea țării să nu ne mire că mai târziu o să ne întoarcem la limbajul prin semne sau strigăte și apoi la a nu mai vorbi deloc, limbaj care le convine de minune întotdeauna celor de la putere.
    Să ne auzim de ă sau â sau….suntem de tot râsul.

  16. #36

    Daca s-au lamurit cati de-alde i se pun la coada cuvintelor terminate astfel, fara confuzie intre articulare si formare de plural, pot trece la nivelul urmator :-).
    La 2 din 3 CV primite, problema „i” exista si multi pun din belsug, sa aibe cititorul de unde taia. Mai bine sa prisoseasca decat sa lipseasca. Suntem un popor generos, nu cu limba romana, la care pentru capacitate se memoreaza ce dau meditatorii.

  17. #38

    Hahaha! Buna ironia! Hahaha!

  18. #39

    Da, da…că nu-i destul că unii scriu cu â la „ânceputul” cuvântului, sau scriu „sântem” când de fapt se scrie suntem (din latinescul – sumus- ). Sau scriem niciun împreună, când corect ar fi nici un”
    Ex: ” Pe masă nu mai este niciun creion” sau ” Pe masă nu mai este nici un creion” , de ce nu se scrie atunci și „întro” împreună? De ce să mai scriem „într-o” în forma asta?? Exemplele ar putea continua. Nu mai știu ce să inventeze. Mulți și așa scriu incorect. Oricum nu e regulă pentru toată lumea. Eu oricum nu voi scrie și nici nu am scris nici la examenele din facultate „nicio” în acestă variantă pentru că mi se pare o porcărie. A venit unu mai „deștept” care cred că nu știa să scrie și a dat el lege că cică așa e corect. Serios!!?! Hm…mai pune nene mână pe o carte mai veche și vezi formă corectă și abia atunci modifică. Și cum adică să scriem cu „ă” din „i”???? Cum e asta?
    Adică dacă vreau să spun „măi” ar însemna să scriu în loc de „ă” să scriu „i” adică „mii” ? Că eu așa înțeleg. Și cine a mai auzit de varianta „ă” din „i” ???!! Eu cred că peste 5 ani o să scriem ceva de genu. C1N3 MA1 ST13 C3 VA F11 P3ST3 20 03 AN1. Dacă ați putut citi înseamnă că vă va fi ușor în viitor să vă obiș uiți. RĂMÂN3Ț1 CU 81N3!

  19. #42

    🤔🤔🤔🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
    Eu n-am inteles: i din a sau a din i? Sau ă din â??? Intreb pentru un profesor…

  20. #43

    M-am distrat copios citind toate comentariile. Sunt in învățământ de mulți ani și multe imbecilități am auzit.Am tăcut că eu predau engleză,o limbă foarte îndrăgită,dar cu limba română nu i de glumit.Guvernul tot ar trebui trecut prin teste de scriere și vorbire corecta a limbii române.Cu engleza ,unii se descurca dând din mâini și cu mulți „ăăăăă”. Succes d-le ministru al învățământului (apropo,al câtelea ministru sunteți în ultimii 35 de ani???)

  21. #44

    Ati rezolvat toate problemele învățământului si a rămas doar asta nerezolvata. Nu auziti ca anul școlar începe in strada?

  22. #46

    Important de precizat! În atenția unei majorități a comenatorilor preocupați de spețele lingvistice, redacția a omis să informeze că totuși a rămas valabilă regula conform căreia ” folosirea consoanelor „p”, „r”, urmate de de sufixul „-ost” , se citesc fonetic în ordinea scrierii!!

  23. #47

    Scuze, dar e neclar scrisă maea găselniță ( politică de fapt . Sa nu se aFIE EVIDENTĂ originea latină a lb. ROMÂNE
    Cu â fusese inainte de comuniști
    este corect etimologic
    Doar 2 ex. din FONDUL PRINCIPAL de cuvinte 1. MÂNĂ din lat.manus
    2. PÂINE amintește de origine noastră zdin latină PANIS
    Ce vor denigratorii..neiubitorii de români , românisme
    Ieri nu mi s.a permis sa includ cuvântul NAȚIONAL scriind Colegiul Național Ferdinand. Îmi dădea eroare la toată structură. Când l.am omis am putut continua. Este dramatica aceasta ștergere a identității noastre.
    NU ESTE VORBA DE NATIONALISM AICI
    E O IMIXTIUNE DESANTATA IN FIINTA POPORULUI ROMÂN.
    VEGHEATI la acest aspect , voi instituții care formați copiii, tinerii = viitorii cetățeni ai țării. Predați.le Historia adevărată. N.o BĂGAȚI SUB PRES PT. A NE DEZNATIONALIZA.
    INTR.O EVENTUALĂ FEDERALIZARE EUROPEANĂ. ne putem totuși pastra/apăra originea, identitatea de neam, tradițiile= ființa noastră.
    D-le.ministru, fiți român puternic ..Nu va lăsați manipulat cu argumente de 2 bani/ far fetched!!! Sa rămânem coerenti cu strămoșii. Și cu normele ACADEMIEI!!!!

  24. #48

    Marș, cretinule! Numai aberații și porcarii spui! Pleacă dracu o data și da ți demisia! Vino, tu la clasa 1 și incuraca i pe copii cu i ul mă tii! Încurcați absolut totul în învățământ! Tot ce visezi noaptea, vrei sa pui in practica ziua! Uaaaaaaaaaa, incultule!👎👎👎

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia