Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nota 4 la purtare și urmările ei

Zoom Nota 4 la purtare și urmările ei

Cînd eram în clasa a IX-a la Liceul „George Coșbuc“, încă apărea revista liceului, cred că trimestrial – nu sînt sigur. Se numea Atque nos. De ea se ocupau tînărul profesor de engleză Virgil Olteanu și un coleg dintr-o clasă mai mare, Petre Brașoveanu. Pe atunci scriam poezii la umbra lui Eminescu, iertată fie-mi obrăznicia. Și îi dau lui Petrică niște poezii, trist-gînditoare și pesimiste foc. Erau slabe-moarte, dar eu aveam o părere cît se poate de bună despre ele.

Cînd a apărut revista, o iau la cercetat, pagină cu pagină – poeziile mele, ioc. Cu o bănuială neagră, mă uit și la poșta redacției. Acolo primisem un răspuns în doi peri, al cărui mesaj era „Mai încearcă!”. I-am mai dat lui Petrică, băiat optimist și elev silitor, încă o tranșă de poezii. Dar am început să bat și la ușa teatrului, de care se ocupa una dintre profesoarele de română. Sala de festivități a liceului era întocmită ca o sală de spectacole de teatru, cu scenă, cortină grea, vișinie, și scaune tapițate, vișinii și ele.

Acolo mi s-a jucat prima și singura mea piesă de teatru. Avea un singur act și tot eu am și regizat-o, ba am și jucat un rol în ea. Nu-mi mai aduc aminte decît că era o comedie polițistă. A fost aplaudată de colegii noștri, poate cu o generozitate mai mare decît era cazul. În paralel, i-am dat lui Petrică Brașoveanu și o povestire pentru revistă. Doar că revista n-a mai apărut. Nu mai erau bani pentru ea.

Liceul urma să se mute într-o clădire nouă pe strada Olari. Ceea ce s-a și întîmplat. Clădirea cea nouă era mai luminoasă, iar liceul nostru, care pe atunci era dintre cele așa și așa, a devenit primul liceu experimental din România.

Pe atunci, liceul nostru era supranumit Bastilia. Nicicînd o poreclă mai nedreaptă ca aceea. Am dus dorul vechii clădiri, fiindcă, în cea nouă, sala de festivități era tocmită sub formă de amfiteatru, deci adio piese de teatru. Dar dacă tot se făcuse revoluție imobiliară la liceu, profesorul Virgil Olteanu mă întreabă – eram în clasa a XI-a – dacă n-aș vrea să mă ocup de revistă. Care revistă? îl întreb. Aia care urma să apară sub forma unei gazete de perete, mă lămurește profesorul, mare iubitor de literatură. După ce i-am zis da, nu s-a mai băgat peste mine. Se ocupa numai de condițiile tehnice ale revistei de perete. Adică dădea textele la dactilografiat secretarei. În ciuda acestei funcții, de redactor-șef al revistei, luam cîte un 4 la purtare în cîte un trimestru, din cauză că fumam, chestie pentru care eram și eliminat de la cursuri pentru trei zile, încît pe lista promovaților eram ultimul.

În clasa a XII-a mi se pregătea încă o eliminare, care mi-ar fi putut fi fatală pentru examenul de admitere la facultate, după regulile de atunci. Profesorul Olteanu m-a sfătuit să mă duc în audiență la director. Eugen Popescu se cam săturase de întîmplările mele exmatriculatorii, care se repetau anual. Totuși, m-a primit. Poate și din cauză că și el era pescar ca și mine și cumpăra revista Vînătorul și pescarul sportiv,unde publicam povestiri număr de număr, încă de la 14 ani. Cum nu prea știam de unde s-o iau, căci și profesorii care se plîngeau de mine aveau dreptate, i-am zis directorului că mi se părea prea mult să nu mai pot da la facultate din cauza notei la purtare. La care directorul mă întreabă dacă măcar îmi părea rău de cîte făcusem. Nu! îi zic. Totuși, în acel ultim an n-am mai luat 4 la purtare în nici un trimestru.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]