Guvernul se ține de cuvânt și dă drumul, de la 1 iunie, noii etape de relaxare. Astfel, dacă până acum românii puteau alege dacă să meargă la terase ori să rămână acasă, de miercuri mersul la terasă devine obligatoriu, la fel ca și frecventarea sălilor de sport, a spectacolelor în aer liber și a evenimentelor private cu peste o sută de invitați.
„Am luat aceste măsuri ca să încurajăm economia“, a explicat premierul Ludovic Orban. „Operatorii economici au avut foarte mult de suferit, așa că îi ajutăm și noi cum putem prin aceste măsuri de relaxare. Dacă totul merge cum trebuie, de la 1 august și călătoriile cu avionul vor deveni obligatorii. Mai exact, fiecare român va fi obligat, prin lege, să facă o călătorie cu avionul pe alt continent de cel puțin două ori pe lună. Măcar atâta să facem și noi pentru companiile aeriene“, a mai spus șeful Guvernului.
Orban a spus că e normal ca-n perioada următoare să apară mai multe cazuri de îmbolnăvire, deoarece mulți oameni se vor infecta intenționat doar ca să nu mai fie nevoiți să meargă de două ori pe săptămână la evenimente în aer liber la care asistă peste zece mii de oameni.
O mica adaugire: se va institui o taxa obligatorie (gen TVR-radio) ca sa “ajutam” TAROMu’.
Vedeti ca suntem in luna IULIE.
Cred ca ati vrut sa scrieti de la 1 iulie si “nu de la 1 iunie”. Altfel “de miercuri mersul la terasă ” nu are nici o noima.