Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Noua generație Pro. Probușire

Zoom Noua generație Pro. Probușire

Iohannis va lăsa România cu organele prăbușite. Totul e mai jos decât în momentul în care el a ajuns la putere. Dar un lucru e cu adevărat memorabil: Justiția a încetat, s-a sfârșit, e ceva de care ne-am vindecat. Justiția e ceva ce fac unii undeva – societatea nu mai e conectată sub nici o formă la acea dimensiune atât de importantă ani și ani de zile pentru cetățeni. Mulți Horodniceni și multe Savone și mulți Licu au primit practic în arendă Justiția română. Probabil din mâna Serviciilor – cea care doar se mai uită la ei în cameră din când în când, să vadă ce mai fac ăia mici cu Oarba.

Văzându-l pe Horodniceanu, eu nu am fost uimit de mitocănia personajului, de șefismul morbid, de pilăreala ordinară, ci de josnicia sa, de cât de agramat și mărunt și ieftin este individul. Nimic, dar nimic din prestanța Dreptului nu s-a lipit de cea mai măruntă namilă pe care am văzut-o vreodată. Pur și simplu, o șaormă vie conducea o mașină scumpă și simțea nevoia să explodeze – un fel propriu de a voma, de a execra, de a ejacula, nu poți să știi la specia asta.

Dar el e zero, e nimic, e amprenta altora la locul faptei. Mă uitam la Predoiu… A zis că Horodniceanu s-a lăsat provocat, dar și-a cerut scuze. Bode a tăcut, în loc să felicite polițiștii. Știu, glumesc. Cât despre Ciucă sau Ciolacu, probabil încă așteaptă ce trebuie să spună. Iar la capătul celălalt al acestui întuneric numit statul român, președintele însuși, aterizând de la încoronarea țăranului de la Viscri, odihnindu-se la Sibiu. Va ieși curând, ne va spune că România e foarte bine guvernată, că el e foarte mulțumit, apoi se va retrage din nou în prepuțul confortabil al Cotroceniului.

Iar noi dincoace de gard, cu Horodniceni, cu plagiatori, cu miniștri ca niște boli, cu partide ca niște epidemii.

Citeşte mai multe despre:

12 comentarii

  1. #1

    o radiografie exacta facuta unui organism (romania) in faza de descompunere ,fetida si pestilentiala..

    • #2

      Oare pana când vom fi obligați sa mai suportam asemenea panarame care se cred zei? Cei din justiție sunt acolo pe banii noștri și noi nu suntem slugile lor!!! Dacă suntem parte a uniunii europene sa se aplice legile uniunii!!! Cred ca asemenea uscaturi nu au ce m ai cauta în justiție și nici plătiți cu pensii speciale!

  2. #3

    Articolul reflecta exact realitatea trista in care traim,dar cit timp horodniceanu le-a spus politistilor ca el a fost „seful crimei organizate”ce sa mai asteptam?si noi credeam ca a fost seful structurii de COMBATERE a crimei organizate,dar ,cine stie,gura pacatosului adevar graieste

    • #4

      O fi …? O fi vreun sef loval al cozei noastre?!? E sub,sau peste Cordoneni?!? Enigme..

  3. #5

    Hai sa fim mai intelegatori: nimeni nu le pregateste- la acele inalte Academii de Studii Securistice- pe aceste nestemate ale Ro., pentru intalnirea cu vulgu’; n-au primit , pe-acolo, si un manual de comportare in caz de intalnire neprevazuta, cu tzara ; si cu „tzaranii” ei.

  4. #6

    Corectă și pertinentă analiză .Felicitări !

  5. #7

    Un porc pursange comunist.
    Rusine politistilor pt ca nu l au incatusat pt amenintari

  6. #8

    Foarte bine ati punctat.

  7. #9

    De ce sa felicite polițiștii? Ca au dat presei de cancan înregistrările? Ar trebui sa se faca acheta și sa se afle cine a scurs înregistrările, iar cei care le-au trimis la televiziuni sa fie dati afara. Acestea nu sunt publice și nu pot fi folosite abuziv, după bunul plac al fiecăruia, pentru discreditarea unui om. De unde știți ca acea înregistrare nu a fost „prelucrata”, scoase pasaje din context, asa încât sa iasă ceea ce s-a văzut? Si ce daca si-a declinat omul calitatea? A facut-o ca sa stie polițistul ca omul din fata lui cunoaste legea si isi cunoaste drepturile. Nu ati fost niciodata victime ale polițiștilor in trafic? Sa fim seriosi, oricine putea fi in locul lui! Legalitatea procesului verbal de contravenție se discuta în instanta, nu la televizor…

    • #10

      Legea mai putin, drepturile (privilegiile) mai mult. Amenintarea voalata cu seful IJP Iasi e la limita ultrajului (ca sa nu mai vorbim de abuzul in serviciu, care are si el tentativa).

  8. #11

    Cîtă nesimtire animalică poate avea un hodorogit imbuibat de fripturi si crame guvernamentale, de la stat, din banii contribuabilor pe care se pișă.Știi cine sunt Io???Io mă iobagilor, Io.Hai ca nu stii sunt Dumnezeu Hodorogescu.Produs comunist sinonim cu Ion Teleaga cu Popescu Dumnezeu.Sunt deasupra si cu moț.Daca ma zgîrmi put,da put ca m-ai zgîrmat.Șeful Crimei Organizate.Cît de idiot poate f vorbi.Hai du-te la Socola ca esti …dus rau de tot.

  9. #12

    Felicitari! Este cel mai tare articol pe care l-am citit in viata mea O radiografie reala si clara a societatii romanesti putrede in care traim. Grofii astia grosolani si nesimtiti care au prins radacini trebuiesc eliminati. Dar cum? Ciuma s-a intins peste tot…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

  • Actorul

    29 august 2024

    Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine, arta-i maşinăria de curăţat cartofi, chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine, actor retras ca melcul în pantofi. Iată cum […]

Iubitori de arta