Nu că ești femeie burgheză, dar ești și heterosexuală!

Istoria literară vorbește și azi în șoaptă, roșind rușinată și penibilă, despre proletcultism. De ce rușinată? Păi, pentru simplul motiv că, pe vremea aia, destinele literaturii erau regulate de niște inchizitori cu șapcă și carnet de partid. Lor le puțea totul. Urmîndu-l neabătut pe Stalin, descopereau putreziciune, trădare și defetism unde cu gîndul nu gîndeai. Multe destine au frînt pizdoșii emisari ai lumii noi. Unii s-au salvat la timp, alții au deschis ochii în clipa în care au fost trași pe linie moartă, unii au dispărut în întunericul care a luminat opera. Conform ideologiei oficiale, trebuia să crezi în

1. Partid / 2. Popor / 3. Tovarășul Stalin.

Ah, greșesc, era taman invers, dar tot un drac. Ce metaforă, ce melancolie, ce peisaj, ce intimism? Erai iute trecut la dușmanii poporului și puțin lipsea să nu te salte noaptea o mașină neagră, o Volgă cu număr atît de mic, că nici nu-l vedeai.

Dar vremurile se întorc, că istoria nu doarme și ține musai să se repete, în forme diferite. O tînără fostă poetă, mînată de focul lăuntric, s-a decis să se lupte cu burghezia și s-o nimicească. În ciuda faptului că e o feministă feroce, una dintre țintele ei preferate (că-s mai multe) sînt femeile burgheze care o invidiază. Cine-s, frate, burghezele astea colorate, din cupeuri de cristal? Păi, simplu, toate femeile, de-a valma, care nu cred în malignitatea funciară a bărbatului, care îndrăznesc să aibă un serviciu, să bea cafea la cafenea și, oroare, să nu fie de acord cu teoriile debitate de fosta poetă. E drept, nu cred că poate înțelege careva cum poți fi feministă și să trimiți la lada de gunoi a istoriei și a literaturii taman femeile. Descoperim imediat cu cine se războiește (citez): „[Fete burgheze care vă doriți viața mea] / Fete burgheze care vă doriți viața mea, / Fete burgheze care vă doriți poezia mea, / Populare burgheze, cinice burgheze, / Răsfățate, / Sadice burgheze, / Plictisite burgheze, / Luptătoare burgheze pentru monarhie, / Fete burgheze care romantizați secolul 19 / Îmbrăcate în taftale și conduri din cristale, / Populare burgheze, tot ce știți este / Solidaritate burgheză, / Empatie burgheză, / Suferință burgheză și spleen, / Lacrimi burgheze, / Versuri burgheze pentru empatie burgheză, /Familiaritate burgheză, / Sănătate burgheză, / Suferință burgheză și spleen, / Singura voastră grijă este heterosexualitatea, / ÎMPLINIREA / & performarea clasei privilegiate…“.

Slavă Domnului, nu scapă nici o femeie nepedepsită. Toate-s rele, invidioase, copleșite de melancolie, taman la ceasul marii bătălii sexuale. Dar care e criteriul suprem, că nici nu poți vărsa o lacrimă fără să fii burgheză? Păi, nu v-ați lămurit? Toate heterosexualele care se închină la secolul al XIX-lea și la p…lă. Și eu, fraierul, care credeam că feminismul absolut cere și libertate sexuală. Da, dar nu de orice fel. Pe perversa pe care o prinde tînjind după chestii murdare o și execută! Bine că nu are puterea pe care o aveau, acum 70 de ani, emisarii sovietici.