Sînt de-atîta amar de vreme aici, la Cotroceni, și niciodată n-am avut parte de-o tentativă de primire de mită, că nici n-a existat vreo tentativă de a mi se da. Ba, să nu mint: mi-a dat o dată Safta, femeia TESA de pe palierul doi, o sticlă de coniac din Republica Moldova, ca să n-o reclam la Băsescu că le cam bea în timpul serviciului, dar am ras-o amîndouă fifty-fifty, într-o noapte cînd președintele era dus la nu știu ce summit. După aia am aflat că degeaba o reclamam, că Safta a făcut și cu Traian de vreo cîteva ori fifty-fifty, cînd președintele rămînea peste noapte la Cotroceni și lucra la dosarul lui Ponta, că pe-al lui Crin îl rezolvase. De-aia stau și mă-ntreb: să fi fost scoasă eu fără să știu din sistem și să mor bugetară, ca proasta? Cînd aud (că de văzut n-am văzut un eurocent) ce sume se învîrteau centrifugate în jurul lui Sorin Ovidiu Vântu, m-apucă damblaua. Și cînd bănuiesc ce i se pregătește în continuare, ce ani grei de bulău îl așteaptă probabil, mai că mi se face milă de el, fiindcă, bietul, cu picioarele alea ale lui, nici nu se poate îndrepta de spate dacă, Doamne ferește, ar scăpa pe jos săpunul la duș. Poate că, la începuturile ascensiunii lui, blestemîndu-și boala, omul și-o fi zis: „Sînteți sănătoși, ai, ăștia de prin politică și din mass-media, vă e milă de mine? Ei, lasă, ’tu-vă-n meclă, că v-arăt eu ce poate stîrni Vântu!”. Și-a și stîrnit, ce e drept e drept. Se zvonește că pînă și Tăriceanu, care, la ce spate are, ferească sfîntu’ să scape săpunul, se pare c-a pus botul la niște parai din vînturile astea.
*
Nu mai pot de cald. Io ca io, dar să-l vedeți pe Iohannis! De cînd s-a întors de la summit-ul de la Varșovia, a reușit să pună, cu transpirația șiroind pe el, așa cum l-a făcut mă-sa (mi-a spus Safta, care i-a dus un prosop), a reușit, zic, să pună în pivnița de la subsol, în patru zile și patru nopți, o juma’ de metru pătrat de faianță, care și aia, ieri, a căzut grămadă.
(va urma)
