Nu ne ninge, nu ne plouă, că n-avem număru’ 9!

Se apropie pîș-pîș marele meci de la Istanbul. Este, cu siguranță, un „meci istoric“. Este din nou „meciul unei generații“ și „meciul unei națiuni“. Nu ne temem. Am tot disputat astfel de partide cruciale în secolul ăsta complicat, de cînd nu ne-am mai calificat la Mondiale. Singura problemuță care ne preocupă pe undeva ar fi doar că stăm subțire cu vîrful de atac. Ca o certitudine îl avem doar pe Bîrligea. Bîrligea e băiat bun, un jucător respectabil de la o echipă de play-out în Superliga. Totuși, ce ne facem, fetelor, dacă turcaleții vor înscrie primii? Prin absurd, va trebui să năvălim peste ei, iar Bîrligea va fi obosit, că om e și el. Avem de toate să-l înlocuim pe Bîrligea cu doi de Bîrligea?

Grea misie pentru greu încercatul selecționer nea Mircea! Pierit-au numerele 9 de pe aceste binecuvîntate meleaguri? Dacă așa o fi, de ce? Aceasta e întrebarea. De-a lungul multimilenarei sale existențe, fotbalul nostru strămoșesc n-a dus lipsă de vîrfuri veritabile. Chiar dacă mai mult ne-am apărat, tot avem mai mulți atacanți de gura porții, niște tipi care chiar dacă nu o băgau dînșii direct în ațe, măcar hărțuiau aprig defensivele adverse pentru a pregăti lovitura finală a celor sosiți din linia a doua. Ei bine, astăzi ne plînge buza după acei veritabili strickers sau goleadores, cum le ar zice pe la casele mari, unde tot înscriu de-alde Haaland, Kane sau chiar moș Lewandowski.

Numărul 9 românesc n-o fi pierit chiar complet, dar pare o specie amenințată cu dispariția. Cauzele acestei crize sînt ca în cazul oricărei crize complexe. Am fi curios ce părere au în această chestiune străbunii Florin Răducioiu, Vio Moldovan sau Cipi Marica. Ăștia chiar se pricep. Sînt niște oameni care au îmbrăcat cu cinste tricoul cu numărul 9 al echipei naționale. Sperăm să nu spună cumva că au prea puțini urmași doar pentru că ăștia milenialii ca un fulg de zăpadă se feresc să dea de greu. Meseria de vîrf împins e una grea. E greu să te tot lupți cu fundașii adverși. Oameni răi!

De ce să te faci vîrf de atac și s-o încasezi pe la coastă sau glezne offline, cînd mai mișto e să înscrii gol după gol online? Ne mai dă nădejde doar faptul că noi, de felul nostru, așa cum spune o anumită istorie, n-am purtat niciodată războaie de cucerire. Am dus doar războaie de apărare. Le-am dus, ne-am tot apărat în fața turcilor. Păi, în cazul ăsta, la ce ne-ar mai trebui nouă niște atacanți 100%? Cel mai bun atac e apărarea. Chiar dacă ne lipsește un prodigios număr 9. Hai să ne consolăm cu faptul că voievodul Mircea cel Lucescu va găsi un bloc de 11 funcțional. Bașca și rezervele. Cu anumite și firești rezerve ne pregătim pentru meciul crucial de la Constantinopol. Hai România!