Nume-uita

Valentine’s în mall. Ce poate fi mai romantic? Eu îmi căutam levier pentru schimbat roata de rezervă, ei își plănuiau viața. “…și după ce s-au mutat în Canada, au făcut copil. Cum crezi că l-au botezat?” “Ă?” “Sofia!” “Tu vorbești serios?” “Aha!” “Păi, ăsta-i nume românesc. Sofia, ce nume de rahat! De ce nu i-au pus un nume ca lumea, franțuzesc?” “Nu, că ei cică-s în partea cu engleji.” “Așa, și? Crezi că nu se amestecă? Se amestecă tot timpul. Io, dacă facem copil, vreau să-i punem nume americănesc, ca să fim siguri că reușește în viață.” “Ă?” “Jennifer. Sau Jessica. Sau Jill.” “Păi, și dacă nu plecăm în State?” “Și dacă nu plecăm ce-are? Nu vrei să reușească copilu-n viață?” “Ba da.” Și uite-așa mi-am adus aminte o vorbă înțeleaptă, care zice că nu-ți dai seama ce de oameni urăști pînă nu cauți un nume ca să-ți botezi copilul. Uneori îi urăști așa de tare c-ajungi să furi nume de la alții.