Iată, la finele anului, un text de-al vărului Costel, de cînd a devenit clarvăzător:
REVELION LA UE (file de poveste)
Dacă treci în spaţiul Schengen şi
te-opreşti pe la Bruxelles
Vezi o masă mare-ntinsă cu persoane fel de fel
Căci din patru parţi a lumii prezidenţi şi-un prim-ministru
Au veni ca să-şi serbeze Anul Nou cel mai sinistru
Mari bancheri, băieţi de bursă, toţi
se-nclină şi iau seama
La D. Cameron, englezul, şi şăgalnicul Obama
Care şade-n perini albe şi-şi mîngîie-ncet hlamida
Iar cu crengi îl apăr CIA de muscuţe şi de SIDA
Pare că şi chelneri sobri poartă microfon sub frac
Flori albastre, marca „Philips“, stau frumos pe masă-n vrac
Acum iată că din bedroom Sarkozy, berbantul, iese
Care ţine-n a lui mînă mîna vajnicei metrese
Iar ea vine mlădioasă, cu taioru-i strîns pe trup
Cu picioarele de Panzer şi privirea marca Krupp
Tare ca un Touareg, sprintenă cum e gazela
Cine nu ar recunoaşte-o? Este ea, Merkel Angela!
Vin bulgarii, spaniolii, chiar şi grecii, trepăduşii
Cu un măturoi, Angela-i aştepta-ndărătu uşii
Dar ce zgomot se aude? Bîzîit ca de albine?
Toţi se uită plicitisiţi, fiindcă ştiu de unde vine:
Este Trăienel al nostru! Intră-mpleticit în ring:
„Escuze-me, my friends, but now I want to drink something!“
(va urma)
Ars Amatoria






