♦ Azi-noapte, la orele 24,32 GMT fix (ţin minte exact pentru că în momentul acela i se zbătea enorm ochiul stîng), Şăfu’ mi-a spus de ce nu s-a dus să vorbească cu nebunu’ ăla care s-a cocoţat pe stîlp vizavi de Cotroceni. „Nutzi dragă, dacă m-aş fi dus să vorbesc cu el, a doua zi toţi stîlpii din jurul Cotroceniului – da’ ce zic eu stîlpi?! Toţi copacii din parc! – ar fi fost plini de pensionari, de cadre medicale, de profesori, de filozofi şi tinichigii care ar fi revendicat ceva. Or, eu, în ziua aia aveam audienţă la Jeffrey Franks, pentru o nouă tranşă, şi la Mama Omida, pentru prostată.“
♦ Mă repet: orice ar zice lumea, Şăfu’ e foarte senzual: cînd pune mîna pe tine, te simţi ca un mineralier în derivă: în loc s-aduci minereu, îl vinzi.
♦ Cea mai mare calitate a Şăfului e că nu e biodegradabil. Se comportă ca uraniul: unde-l pui, goleşte locul.
♦ Cine zice că Şăfu’ bea din cînd în cînd aşa, fără noimă, habar nu are de adevăr. Adevărul e că Şăfu’ nu bea, el comemorează. Are o agendă din piele de iac, cadou de la preşedintele Kazahstanului, în care şi-a notat zilele de naştere şi de deces ale tuturor marilor oameni politici din secolul trecut, de la Winston Churchill la Silviu Brucan. E destul s-o deschidă, să zicem mîine, şi să vadă că acum X ani s-a stins mareşalul Jukov. Şăfu’ deschide o sticlă de whisky şi varsă o picătură în memoria învingătorului lui Antonescu. Foarte interesant e faptul că agenda Şăfului acoperă, practic, tot anul.
(va urma)
