Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O călătorie pînă la capătul nostru

Zoom O călătorie pînă la capătul nostru

Dacă aș înșira aici lista onorurilor care i-au fost acordate lui Bill Bryson pentru cărțile sale nu mi-ar rămîne loc să mai scriu despre acest ghid al celor ce locuiesc în corpul omului. După ce a publicat însemnări de călătorie, comentarii despre America și despre Marea Britanie, cîteva istorii de nișă – despre cea mai cunoscută, O istorie a vieții private, am scris aici cu cîțiva ani în urmă –, inclusiv cărți de antropologie a culturii, Bryson, acest jurnalist care a făcut carieră universitară și a devenit personaj de film, și-a anunțat anul trecut cititorii că nu va mai scrie cărți.

Omul e, de fapt, un vulgarizator – știți cărțile acelea de bricolaj științific care pun cap la cap pe înțelesul oricui toate cîte se știu despre, bunăoară, zborul omului pe Lună, despre războaiele noastre cu gîndacii ori despre ce-a mai pățit Universul de la Big Bang încoace. Dar, ca și Arthur C. Clarke, Bryson e un vulgarizator genial – sau ceva pe-acolo. Vă amintiți de orele de anatomie din liceu, cu planșele acelea colorate în care vedeai ce e pe dinăuntrul omului și cu scheletul pe care îl aducea profesorul însuși în clasă, ca pe moaștele sfinților? Orele acelea erau echivalentul unui serial palpitant, care te făcea să-ți pipăi mușchii și să spui doct la cabinetul medical că te dor tibia și peroneul, după ce încasai la fotbal vreo lovitură peste țurloaie.

Cu talentul vechilor romancieri foiletoniști, Bryson ne povestește misterele corpului în care domiciliem, începînd de la piele și păr, cu toate ale lor și cu milioanele de carcalaci microscopici pe care-i găzduim, pe dinafară și pe dinăuntru, mai ales pe dinăuntru, continuînd cu o expediție respectuoasă prin creier și în general prin cap, pentru a ajunge, organ cu organ, la sfîrșitul care ne așteaptă încă de la naștere.

Cartea lui Bryson e cum nu se poate mai prietenoasă, chiar și cu cei care și-au întrerupt studiile după opt clase, și scrisă cu limpezime și suficient umor, încît să nu ne pierdem sau să începem să facem avioane în timpul explicațiile pe care le dă autorul asupra felului în care funcționăm.

Deși am descoperit ADN-ul și ARN-ul și am putea să ne clonăm, dar ne abținem, în destule privințe știm despre noi înșine cam tot atît cît medicii egipteni de acum 5.000 de ani – chirurgi excelenți, în treacăt fie spus. Încă emitem ipoteze despre zbîrcirea pielii de pe mîini cînd le ținem prea mult în apă sau despre rostul părului pubian. Știm ce este gîndirea, dar habar n-avem de fiziologia ei, iar unii dintre noi, de fapt foarte mulți, continuă să creadă că ne folosim doar de zece la sută din putirința creierului nostru. După ultimele descoperiri (ale savanților britanici?), ne punem la treabă tot ce poate să ne dea creierul, pe care chirurgi din secolul trecut îl lobotomizau cu instrumente pe care nu le-ar fi folosit nici măcelarii sadici.

În expediția lui prin corpul omenesc, Bryson răspunde întrebărilor pe care le puneam în copilărie adulților. De ce avem doi ochi, nu trei – ori numai unul ca ciclopii? Ce e cu apendicele care ne duce la cuțit? Sau de ce sughițăm? Dar autoul știe să ne stîrnească curiozitatea despre lucruri la care nu ne-am fi gîndit niciodată, fiindcă nu ne putem închipui că în creierul nostru nu vedem culori și nici nu simțim mirosuri, ci primim informații incolore și inodore, pe care ni le traducem.

Cînd la capătul acestei călătorii de neuitat ajungi la capitolul despre moarte al Corpului, aproape că nu-ți vine să crezi că această formidabilă mașinărie, cum greșit credeam că ar fi trupul nostru pînă în secolul al XIX-lea, și care pe ici, pe colo atinge perfecțiunea e programată să moară, în vreme ce adevăratele mașinării, cele inventate de noi, ne supraviețuiesc cu o revoltătoare indiferență. De pe urma noastră, dacă preferăm incinerarea, rămîn cam două kilograme de cenușă. „Și gata, ai dispărut.“  „Dar a fost bine cît a fost, nu-i așa?“, ne/se consolează ghidul.

Bill Bryson, Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc, traducere de Andreea Rosemarie Lutic, Editura Poliurom, 2021.




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Minoritatea lui Onan

    27 iulie 2021

    LGBT nu mai e ce-a fost. Buchetul erotic al diversității de sex și de gen a ajuns o pădure tropicală în care exploratorii descoperă, fără odihnă, specii noi. LGBT e […]

  • Când au băgat ăștia și prostie în vaccin?

    27 iulie 2021

    Campania publicitară a Guvernului ne spune că vaccinul conține o sumedenie de lucruri. Realmente o sumedenie. Și toate, aproape toate sunt aspiraționale, pentru diverse segmente ale populației. Dar, pentru că […]

  • La vache qui rit

    27 iulie 2021

    Fîntînă cu găleata furată de-un calic la care se închinară-nsetații șapte veacuri, pe miriștea cu părul uscat de borangic, în țara unde parcă nu s-a-ntîmplat nimic, Istoria bolește și nimeni […]

  • Strigături oltenești cu ocazia celei de-a patra descălecări a pandemiei

    20 iulie 2021

    Biată Coană-a Europii stă cu ochii pe colac, suferă de boala popii, ține mila sub capac. Patimă neîntreruptă de COVID și de buget, vino, lady, prin conductă, că te-aștept la […]

  • România ignorantă

    20 iulie 2021

    Modești și neobosiți, acești copii își trăiesc succesul în tăcere. Din mințile lor izvorăște toată frumusețea care lipsește unei țări întregi. Pe medaliile lor, din care s-ar putea clădi un […]