O dublă criză de claustrofobie în lift

Romancierul Sorin Preda avea cîteva fobii. Om cu umor, mai trecea peste ele, dar cînd venea vorba de lifturi, să n-audă! Nu s-ar fi urcat în lift nici dacă avea treabă la etajul 8 al vreunei clădiri. O lua pe scări și, cum nu le avea cu sportul, vara transpira, de i se lipea cămașa de spinare. Cînd s-a mutat în blocul din Drumul Taberei, la etajul 6, nu i-a picat tocmai bine, dar nu-i venea să caute la dinți calul repartiției, după ce stătuse cîțiva ani într-un cămin de nefamiliști. Avea, cred, și ghinion cu lifturile. Îl convinge odată soția lui să meargă împreună cu ea în cușca ororii sale și, pe la etajul 3, se oprește liftul din senin și se stinge și becul din tavan. Apasă doamna lui pe butonul soneriei de alarmă. Nu se aude nimic. Se întrerupsese curentul, glumă care se întîmpla des pe vremea lui Ceaușescu, și niciodată nu se știa cît ținea în timpul zilei. Chiar dacă era adepta liftului, Alisa se sperie. Sorin, ca s-o scoată din criza ei de claustrofobie, uită de claustrofobia lui și se apucă să-i spună bancuri. Cînd s-au terminat bancurile care-i veneau în minte, începe să-i povestească un roman. Alisa citise romanul mai demult. Era lung, iar Sorin, prudent, intra în amănunte. „Crezi că mai stăm aici o jumătate de oră?!!”, face ea, alarmată, un calcul estimativ al duratei narațiunii de care se apucase prozatorul. Sorin apasă pe acceleratorul povestirii lui, dar după cinci minute s-a întors din nou la amănunte, ceea ce a alarmat-o pe doamna lui. „Sorin, treci mai repede la deznodămînt, ca să nu ne mai țină ăștia aici!!!” Romancierul, sceptic, dar fără a exclude ipoteza: dacă ăștia instalaseră microfoane și în lifturi, singura soluție ar fi fost să înceapă și ei doi să-l înjure pe Ceaușescu, deși, ar fi băgat mîna în foc, n-ar fi fost singurii.