Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O fi textul acătării, dar să nu ne lăsăm duși de nas

Zoom O fi textul acătării, dar să nu ne lăsăm duși de nas

De obicei, dacă trec de primele cincizeci de pagini dintr-o carte, nu mă apuc și de altă lectură decît dacă știu că mă voi întoarce la acel volum sau pentru că acele cincizeci de pagini mi-au ajuns. Romanul lui Jonathan Coe face parte din prima categorie. Mai ales că e alcătuit din episoade. Așa că l-am mai ținut pe noptieră, pentru a citi și altceva. Tot texte literare, despre care doi prieteni mi-au cerut părerea. Cînd m-am întors la Numărul 11, după cîteva zile, am remarcat că îmi rămăseseră în cap primele două episoade foarte bine scrise și că eram în continuare curios să citesc și urmarea, deși nu mă presa „iepica”, cum ar zice Radu Cosașu, și mă prinsesem că autorul făcea o construcție arborescentă în care personajele principale din primele episoade jucau roluri secundare în cele care urmau. Așadar, o frescă. Dar o frescă la zi, cum s-ar zice.

Pentru așa ceva ai nevoie de un portofoliu de personaje, cam ca Sue în Misterele Parisului, doar că acolo, fiind vorba de un roman-foileton, episoadele în care nu apar personajele principale, ci țin de formatul de frescă în serial al romanului, alcătuiesc un soi de paranteze față de așteptările cititorului. În Don Quijote, Cervantes vîră în roman și cîteva dintre nuvelele lui exemplare. Iar tot mai mai puțin cititul Apuleius, în Măgarul de aur, este, cred, primul romancier pe bune care folosește acest procedeu.

Ce vrea J.C. cu acest roman? După mine, țintește în mai multe direcții. Aproape toate englezești. De la romanele „gotice” la cele realist-moraliste, de familie și de relaționare în vederea căsătoriilor, din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, pînă la romanele sociale ale aceleiași perioade. Altfel, însă, descoperi aici și numeroase „cîrlige” de dată recentă, dintre care unul ține de corectitudinea politică pe care Coe o tratează cu ironie, altul de disputele politice din primul deceniu al secolului XXI (cele mai multe dintre personajele sale sînt de stînga) și de manipularea prin TV și prin rețelele de socializare.

Romancierul ia în colimator și problema imigranților, care-i scot din pepeni pe britanicii conservatori. Cum ar veni, cam tot repertoriul tematic din mass-media Regatului Unit.

Avem deci de-a face cu echivalentul literar al unei prea cinstite plăcinte englezești, cu mai multe straturi, pe care Coe o pregătește cu virtuozitatea unui maestru al bucătăriei literare.

Romancierul nu disprețuiește aici nici vechile rețete romanești, cu mistere și crime, aduse la zi, deși nu se bizuie prea tare pe ele. Le face simbolice plecăciuni lui Arthur Conna Doyle și Agathei Christie, deși mai degrabă ar trebui să facă trimiteri cel puțin politicoase la tizul său Jonathan Franzen, americanul care i-a luat-o înainte în materie de fresce contemporane cu incursiuni într-un  trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Cititorul autohton va dibui în acest roman chestii despre care prin România de-abia a început să se discute, cum ar fi cele despre protejarea identității omului de rînd față de porcăriile pe care i le trag TV-ul și alte feluri de exprimare prin presă. Dar ceea ce cred că face din romanul lui Coe o carte care merită citită e că fresca lui nu pare manipulată de autor, ci ai zice că asta vor personajele sale. Firește că așa-zisa lui obiectivitate e o prostie, dar, ca și în filme, nimeni nu se leagă de scenarist și de regizor. De vină sînt personajele cărora scenaristul le bagă replicile în gură și pe care regizorul le ia de-a gata. Dar impresia că autorul plimbă o oglindă de-a lungul unui drum, cum definea Stendhal romanul, funcționează și aici bine-mersi, deși nici la Stendhal cel ce plimba oglinda în Mănăstirea din Parma nu era deloc inocent.

Jonathan Coe, Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie, traducere de Radu Paraschivescu, Editura Polirom, 2019.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]