Tirajele uriașe ale ziarelor din anii ’90 parcă n-au existat niciodată. Pe atunci, mulți tineri și-au abandonat meseriile pentru care au absolvit facultăți unde se intra greu, ca să devină jurnaliști. Cunosc cîțiva, foarte talentați, care mai tîrziu au devenit scriitori și au renunțat la gazetărie, întorcîndu-se la meseria de bază. Presa scrisă o duce atît de rău, încît cine i se dedică trebuie să mai facă și altceva în afară de gazetărie, așa că ziaristul tînăr, dacă se apucă de treaba asta, o face dintr-o vocație păguboasă, nu de dragul vreunui avantaj pe care i l-ar aduce practicarea ei. Nu vorbesc aici de televiziune, care chiar dacă n-o mai duce nici ea ca pe vremuri, continuă să aibă cîrlig pentru adolescenți.
Jurnalist din vocație, Andrei Crăciun e tot din vocație poet, prozator și eseist și nu-l văd spunînd vreodată că pentru un tînăr scriitor gazetăria e bună, cu condiția să renunțe la ea, la timp. Ca și Radu Cosașu, căruia îi dedică noul său roman, ca și cum maestrul său s-ar afla încă printre noi, Andrei Crăciun a visat de cînd se știe să devină cronicar sportiv, alegere care nu l-a încurcat vreodată. În Júnior, acest poem-roman scris parcă dintr-o suflare și alcătuit dintr-o singură frază, Crăciun pare autobiografic, ca în Aleea Zorilor, și pînă la un punct chiar e, dar personajul său nu poate fi suprapus autorului decît pe ici, pe colo: Júnior e jurnalistul autohton de după 1990 care descoperă lumea presei, pe făcătorii legendari de ziare, pe ziariștii celebri din vremurile bune ale presei, ca și pe cei care n-au mai scris un rînd de mult timp, dar care știu poveștile acestei lumi speciale, sau pe cei/cele care impresionează prin simpla lor apariție memorabilă. Aș băga mîna în foc că cine a avut de-a face cu presa acelor vremuri va crede că Júnior e un roman cu cheie și își va bate capul încercînd să ghicească cine sînt modelele din viața reală ale personajelor lui Crăciun. Sînt în roman și personaje cu model recognoscibil, printre care pamfletarul mincinos și xenofob, pe care Crăciun îl pomenește și-i face portretul moral din două fraze, fără a se obosi să-i inventeze și un nume. Lipsesc însă ziariștii care s-au chivernisit din șantaje, în timp ce pozau în soldați ai adevărului, Apare aici și „bizonul“, dar personajul căruia i se atribuie această vorbă de identificare a cititorului nu seamănă în Júnior cu persoana care a pus-o în circulație în lumea presei. Altfel, faci cunoștință cu editorialiști sceptici și singuratici, cu reporteri de teren și cu specia aparte a reporterilor speciali, cei ce vin cu bombele de presă, cu investigatorii care-și pun pielea la bătaie pentru anchetele lor, simți tensiunea tot mai intensă în care se naște ediția de mîine a ziarului și afli pas cu pas cum a decăzut presa cotidiană. Un prim semnal e cel în care pagina de cultură începe să găzduiască și mondenitățile și sfîrșește prin a deveni pagina de monden. Altul e că din zecile de mașini cu șofer care-i duc pe reporteri la locul faptei nu mai rămîn decît cîteva. Din ziar dispar departamente întregi, fapt însoțit de zeci de concedieri. Cum ziaristica e o meserie umedă, ciroza face atît de multe victime în rîndul practicanților ei, încît ar putea fi considerată boală profesională printre jurnaliștii presei cotidiene.
Cu toate multele ei necazuri, prevăzute, neprevăzute și dătătoare de migrene, ziaristica rămîne meseria care, dacă te-ai apucat de ea împins de talent și fiindcă asta trebuie să faci, te urmărește toată viața. Rămîi ziarist și dacă te faci vatman pe tramvaiul 14, fiindcă a dispărut ziarul la care scriai, iar dacă ziarului îi merge rău începi să fabulezi oral – în scris nu ți-ai permite în veci, căci asta e altă meserie.
Iar dacă țara nu mai are nevoie de ziare îți bagi p… în ea – Júnior o zice direct, fără puncte-puncte, încît mă aștept să se găsescă vreun CTP care să se indigneze patriotic, fără să se prindă – sau făcîndu-se că nu – cîtă iubire dezamăgită ascund aceste vorbe.
Cu Júnior, Andrei Crăciun a izbutit un roman condensat, pasional, tăios și sclipitor, ca o lamă de cuțit neiertătoare în haloul unei nostalgii fără leac.
Andrei Crăciun, Júnior, Editura Nemira, 2025.
2.268 de vizualizări
