Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O întîlnire la Grădina Botanică

Zoom O întîlnire la Grădina Botanică

Pînă pe la 14 ani n-am purtat ceas la mînă. Cînd eram în casă dădeam telefon la robot, unde o voce de femeie mă anunța la secundă ce oră era. Pe stradă, mai întrebam cît e ceasul pe unul și pe altul. Oamenii îmi răspundeau, oprindu-se din drum pentru asta. Încă nu apăruseră ceasurile cu afișaj electronic, așa că se spunea „Unșpe fără douăzeci” sau „Douășpe fără zece”, nu ca acum „Zece patruzeci” ori „Unșpe cincizeci”. Pentru mulți adolescenți din anii aceia ceasul era un lux pe care nu și-l îngăduiau. Așa că în întîlnirile pe care și le dădeau la Ceasul de la Universitate, ceasul avea și un rost practic, nu numai pe cel de punct de reper.

Cînd am început să mă întîlnesc cu Daniela eram la liceu și primisem cadou un ceas de la mătușa mea din America. Pe atunci încă nu se introdusese ora de vară în România. Daniela întîrzia aproape de fiecare dată la întîlnirile noastre de la Grădina Botanică, cîte cinci-zece minute. Ea venea din Drumul Taberei, eu din Popa Soare. În primăvara acelui an – era o zi de luni –, nu mai țin minte de ce, dar în loc să mă duc la ea sau ea să vină la mine, ne-am dat întîlnire la Grădina Botanică. Poate și pentru că acolo ne duceam la plimbare încă de cînd aveam 14 ani. Grădina era, ca să zic așa, proprietatea noastră sentimentală. Ne-am dat întîlnire după-amiază, cred că la ora cinci. Eram studenți, eu la Filologie, ea la Medicină. Iau troleibuzul de la stația Rosetti și ajung în dreptul Grădinii Botanice cu vreo zece minute mai devreme. Daniela venea de la stația Orizont.

Bucureștiul nu era plin de mașini, ca azi, totuși troleibuzele se mișcau cu o lentoare pe care trebuia s-o iei în calcul dacă voiai să nu întîrzii. Daniela nu purta ceas. Avea și are alergie la metale, chiar și la cele prețioase. Trec cele zece minute pînă la ora cinci, apoi mai trec zece și încă zece. Îi dau telefon Danielei dintr-o cabină unde vorbeai contra unei fise de 25 de bani. Nu răspunde nimeni. Părinții ei aveau serviciu, ajungeau acasă după ora șase seara, iar bunica Danielei nu mai putea ridica receptorul fiindcă murise. Unde să fi fost Daniela? În troleibuz? Pe la vreun pacient care avea încredere în harul ei medical, chiar dacă era încă studentă?

Pînă atunci Daniela nu întîrziase mai mult de un sfert de oră. De fapt, în ultimul timp nu mai întîrzia deloc. Două-trei minute nu se pun! Am intrat la idei. S-o fi întîmplat ceva cu ea? Nu m-a lăsat inima să mă gîndesc la ipoteza neagră, că pățise ceva. Dar cînd începi să fabrici scenarii, timpul trece mai repede. Așa că se face ora șase. Ceea ce era prea de tot. Am mai așteptat însă încă un troleibuz. Din cutia aceea lungă, cu roți și faruri, a apărut Daniela, cu obișnuitul ei mers agale. Eu, turbat pe dinăuntru, dar calm în exprimare: „Era să plec! Credeam că nu mai vii!!”. Daniela, și ea atinsă, îmi spune că pînă atunci nu-i scoteam ochii pentru cîteva minute. „O oră și cîteva minute!”, îi spun ușor oțărît. La care ea, senină, îmi spune că s-a schimbat ora. „Cum să se schimbe ora?!!!” Pe atunci nu citeam ziare, doar reviste literare, și nu mă uitam la televizor. Pe Daniela, însă, amănuntul că o așteptasem o oră, la Grădina Botanică, a făcut-o să mă sărute pe stradă, ridicîndu-se pentru asta de călcîie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]