Cu mici excepții (Arghezi în Cimitirul Buna Vestire), organele sexuale (umane) nu au intrat în atenția scriitorilor români. În perioada comunistă nici măcar nu se mai punea problema să descrii un penis sau un vagin. Literatura comunistă era asexuată, copiii nu se făceau așa cum se fac de cînd lumea, mai curînd îi aducea barza…
După ’90, lucrurile nu s-au îndreptat decît odată cu apariția douămiiștilor și rolul principal pentru această abordare a revenit în mod special poetelor. Așa că mulți s-au mirat cînd au descoperit în recentul roman al Magdei Cârneci, Fem (Editura Cartea Românească, 2011), descrierea (poetizată, e drept) unei pizde. Eroina romanului ei lirico-autoficțional își pune o oglinjoară între picioare și iată ce vede: „Stau în fața unei porți masive și înalte, o poartă monumentală. Pare o intrare impozantă de templu, are partea de sus rotunjită într-o arcadă, iar materialul din care este tăiată pare să fie un mahon dens, roșiatic, vîrstat cu vine negre, șerpuitoare. Cînd am atins-o, poarta mi s-a părut a fi din marmură caldă. Cele două canaturi largi ale porții, cu suprafața rotunjită și densă, erau doar ușor întredeschise (și băloase, aș fi adăugat eu) și prin ele se vede încă un rînd de porți, mai mici, și începutul unui culoar întunecat. Am încercat să trag de ele să le deschid, dar în momentul acela m-au fript de parcă ar fi fost dintr-un metal adus la incandescență“. Păcat că eroina Magdei Cârneci n-a întrebat: „Oglindă, oglinjoară, cine-i mai pizdoasă-n țară?“.
Raspuns: Marta Petreu!