Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O revoluție pentru o carte

Zoom O revoluție pentru o carte

Prin cîte a trecut Dicționarul Scriitorilor Români pînă să apară! Marian Papahagi, unul dintre autori, își luase adio de la el. Cînd îl întrebam de Dicționar, profesorul clujean, om altfel optimist, se întuneca la față, ca lovit de o durere de măsele. „Are dușmani puternici!”, zicea Papahagi resemnat.

Cînd venea la București, Mircea Zaciu, autorul numărul unu al Dicționarului și cel ce se ocupa de „diligențele” la culturnicii vremii, cu politețea lui senină și cu o insistență cu adevărat ardelenească, dădea cîte o raită și la România literară, unde mai stătea de vorbă cu amicii săi literari de la revistă. Scepticul Zaciu era totuși adeptul audiențelor și al suplicilor către autoritățile vremii, în buna tradiție a memorandiștilor. Nu mai țin minte cît de des îl aducea „cauza” în Capitală pe universitarul Mircea Zaciu, dar odată, după o audiență zadarnică la Consiliul Culturii, a răbufnit. Aflase, pe surse, cum am spune azi, că marii adversari ai Dicționarului erau scriitorii care aveau și un greu cuvînt politic pe atunci și care se considerau nedreptățiți de numărul paginilor care li se alocaseră în monumentalul op al profesorilor de la Cluj.

Marea acuzație care i se aducea operei lor – la care au muncit și alți autori, pe articole, cum erau numite tehnic caracterizările autorilor din carte – era că, dacă ar fi fost publicată, ar fi răsturnat ierarhiile din literatura română contemporană. Așa că scriitorii care se credeau nedreptățiți din cauza numărului de semne tipografice care li se alocaseră în Dicționar făceau tot ce puteau pentru a-i bloca apariția. Soluția cea mai simplă, vorba vine, ar fi fost dacă autorii le-ar fi făcut pe plac scriitorilor care nu voiau să audă de Dicționar, le-ar fi îngroșat articolul despre fiecare în parte dintre ei, ca să le satisfacă orgoliul cantitativ. Dar dacă Zaciu, Papahagi și Sasu ar fi făcut acest compromis, ar fi fost peste poate să nu se afle, ceea ce le-ar fi compromis opera, ca pe o afacere făcută cu Puterea și cu susținătorii ei, ca să-și vadă opul publicat. Încît, din cîte știu, au refuzat să facă această operațiune de mîngîiere a orgoliilor scriitorilor pe care-i „nedreptățiseră”. Așa că Dicționarul ajunsese într-o poziție de șah etern, ceea ce l-a făcut pe Marian Papahagi să spună: „Pînă nu dispar ăștia, nu apare Dicționarul!”.

Al treilea autor al Dicționarului era Aurel Sasu, pe care l-am cunoscut mai tîrziu, om tenace, care mi-a povestit și el, după 1989, prin cîte aventuri zadarnice trecuse Dicționarul lor și cum se întorcea iritat de la București profesorul Zaciu după fiecare încercare academică de a urni lucrurile. Pentru perioada aceea ar fi bine să citiți Jurnalul lui Mircea Zaciu.

Dicționarul Scriitorilor Români a apărut după 1989, iar Marian Papahagi mi-a spus la telefon, cînd a apărut primul volum, că se înșelase. Adică n-a trebuit să moară scriitorii care nu voiau să apară marea carte a trioului din care și el făcea parte, Zaciu, Papahagi și Sasu, ci a fost nevoie de o Revoluție.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale