Citiţi prima, a doua şi a treia parte.
După bătaia de la întrunire, a dispărut Caţavencu. Zoe e disperată că mişelul ar putea scoate scrisoarea s-o publice. Tipătescu, mai rezonabil, dă s-o calmeze. Au trecut două zile de cînd Caţavencu n-a scos capul şi de cînd lumea îl alege pe Dandanache. La ce s-ar îngrijora? Zoe nu se prea lasă convinsă, la gîndul că acum Caţavencu e în stare de orice, chiar dacă Tipătescu are poliţa falsificată. Şi apare, iată, candidatul de la centru, Dandanache. Zaharisit, ţîţîit şi uituc de la mînă pîn-la gură, Agamiţă le spune lui Tipătescu şi Zoei cum a reuşit să se-aleagă, deşi era cît pe-aci să rămînă fără coledzi, fiindcă, auzi, dumneata, n-ar fi fost marcant! El, care familia lui de la pazusopt în Cameră! Cu o scrisoare de amor pe care a găsit-o în paltonul unei persoane însemnate, dar becher. S-a dus la becherul: ori îi găseşte un coledzi, ori, pac scrisoarea la Răsboiul! Dar scrisoarea? O ţine la păstrare, coniţa mea, poate mai trebuie ş-aldată!
Zoe intră din nou în fibrilaţie la gîndul că i-o coace Caţavencu. Şi cine vine la ea abătut rău? Caţavencu. A pierdut scrisoarea, madam Tipătescu. La întrunire i-a luat cineva pălăria, iar scrisoarea era în căptuşeala pălăriei. Pe Zoe o apucă toate alea. I-a pierdut scrisoarea?!!! Pînă-aci i-a fost! Ea îl bagă la închisoare, pentru falsificarea poliţei! Şi strigă după Ghiţă să-l înhaţe pe plastograf.
Agitată, Zoe dă să iasă în căutarea poliţaiului şi dă nas în nas cu Cetăţeanul, tot turmentat, care-i spune că a mai găsit o scrisoare. La întrunire, cînd şi-a pierdut pălăria, a găsit alta. Dă să şi-o pună ce cap. Nu-l încape. Vrea să-i scoaţă căptuşeala. În căptuşeală o scrisoare: din partea prefectului către coana Joiţica. Şi cum, pînă să ajungă apropitar, a fost împărţitor la poştă, a adus scrisoarea andrisantului. Zoe, transportată de fericire, îl iartă pe Caţavencu.Îl pune doar să-i scrie votul Cetăţeanului, care nu vrea altă recompensă decît să afle cu cine să voteze. Pe Agamiţă Dandanache. Nevenindu-i să creadă că a scăpat doar cu atît, Caţavencu îi cade în genunchi. Ridică-te, zice Zoe, eşti bărbat! Şi-l trimite să conducă petrecerea populară pentru alegerea candidatului de la centru şi să conducă şi banchetul dat în onoarea aceluia. Apoi îi spune să fie zelos: nu-i asta cea din urmă Cameră.
Şi urmează petrecerea, cu Caţavencu în frunte, spre bucuria flegmatică a lui Trahanche: De-ai noştri, stimabile! Bravos, mă bucur. Discursuri înălţătoare şi în final, Pristanda: Muzica!
Aşadar, Zoe a scăpat cu onoarea nevătămată, deşi o parte din oraş ştie de scrisoare. Dar dacă nu s-a dat la gazetă scrisoarea, madam Tipătescu rămîne damă bună. Caţavencu a scăpat de închisoare şi parcă s-a ales cu un început de promisiune din partea Joiţicăi: nu-i asta cea din urmă Cameră. S-a terminat şi cu disidenţa locală. Toată lumea e mulţumită. Doar becherul de la centru să fie poate îngrijorat, să nu se scape canalia ramolită de Agamiţă cînd o ajunge-n Cameră. Asta însă e o simplă bănuială.
Să recunoaştem, acum o scrisoare de amor trădînd vreo infidelitate, ar provoca mai degrabă haz decît indignare. Dar şi mijloacele de şantaj s-au schimbat. Înregistrări video cu şedinţe de sex. Ameninţări cu darea-n vileag pentru corupţiune. Vreun dosar care se coace pe la DNA. Iar după alegeri, dacă stimabilul n-a trecut la timp printre ai noştri, l-a luat măicuţa dracului. Sar pe el urmaşii lui Ghiţă şi-l bagă la hîrdăul lui Petrache! Şi-atunci să vezi muzică!
