Duminică, 18 septembrie, între 15,45 şi 16,00, Europa FM a difuzat nouă spoturi cu „Redescoperă România“. Eu redescopeream la ora aia, pe şoseaua dintre Sighişoara şi Braşov, pantele abrupte ale unei gropi în care urma să îmi las puntea faţă a maşinii, cu pivoţi şi alte alea.
Am fost norocos să redescopăr doar atît fiindcă, doi kilometri mai în urmă, un Logan şi o Octavia redescoperiseră, unul copacii, cealaltă şanţul, într-o curbă nesemnalizată. Mi-a venit atunci în minte costul campaniei „Redescoperă România“ – 4,8 milioane de euro – şi m-am întrebat dacă de banii ăia se pot repara automobilele celor care chiar redescoperă, cu preţul vieţii uneori, România.






