O țîr’ de mîndrie și o roabă de prejudecată

Una caldă, una rece. S-au încheiat două tîrguri/expoziții, pornite simultan și în același loc, Romexpo. E vorba de MoBU și Bookfest. În sediul central, MoBU era pe artă plastică contemporană, cu zeci și zeci de artiști de toate soiurile, vîrstele și direcțiile. Cinstit să fiu, arăta foarte bine și nu contează dacă unele din lucrări (în puzderie de tehnici) mi-au plăcut mai mult sau mai puțin. Măcar să vezi ce le trece artiștilor prin cap, și tot merita să intri, pentru că intrarea, la fel ca la Bookfest, era liberă. Am intrat și m-am plimbat în liniște. Rar, cîte un rătăcit, ca mine, se chiombea ba la una, ba la alta. Nu m-a deranjat nimeni și nici nu m-a întrebat nimeni nimic. Artiștii ieșiseră, cu năduf creator, la celebrul local „In mici we trust“ și construiau mărețe castele pe nisip. „Hai, frate, să vezi ce facem noi“, le spuneau, printre mici și bere, scriitorilor și criticilor. Însă…

Între timp, dincoace, unde-i greu voinicului și cititului, unde e dezastrul funcțional cît capra vecinului, se luptau opiniile una cu alta, în ciuda publicului. Unii au venit, au văzut și au plecat. O mizerie, un dezastru, o prăbușire. De la an la an, tot mai rău. Numai subproduse culturale, nimic de citit. Se știe că totul merge rău în țara asta, cum mama dracului taman literatura să fie mai cu moț? Alții, dimpotrivă. Un tîrg magnific, curat, interesant, pasionant, mirobolant.

Deci? Cum e? Cine are dreptate? Nu știu, zău, mie, unuia, mi s-a părut că e mai interesant, că a dispărut acel soi de disperare curioasă și neputincioasă financiar. Ar trebui, totuși, să spun că prețul cărților nu a scăzut, ca anul trecut, cu 40%, ci, în cel mai bun caz, cu 15-20%. Cu toate astea am văzut oameni cărînd teancuri de cărți, de la cam toate editurile. Partea leului și-au luat-o cele mari. Prestigiul vinde, celebritatea se cumpără. Și ar mai fi ceva: uneori, oamenii se îmbulzesc ca la izvorul tămăduirii să soarbă adevărul din adîncurile înțelepciunii. Și – altfel cum? – cumpără și duc acasă, ca pe sfintele moaște, rîndurile care îi vor feri de necaz, durere, griji și ratare. O fi bine? O fi rău? Îl las pe Dan Pavel să zică ce a văzut el. Și a văzut altceva: „Căcat! A trecut Bookfest și n-am apucat să-mi fac nici un selfie cu cărțile pe care nu le-am cumpărat. De unde mai știți voi că analfabetismul meu nu este decît funcțional, dacă nu vă arăt dovada fotografică? Iar rămîn corigent la școala de influencing. Pe de-o parte, i-am văzut pe mulți cum s-au plîns de un text de două pagini care era «prea lung», dar s-au înghesuit să ne arate cîte cărți citesc ei. Pe de altă parte, doar pentru imbecili contează cantitatea de maculatură ingerată. Este mai relevantă calitatea materialelor pe care le citești. Apoi e mult mai importantă înțelegerea decît validarea. Cititul este o activitate normală, de zi cu zi, care nu se uită odată învățată. E ca mersul pe bicicletă. Nu cîștigi puncte în plus dacă arăți că citești. Ăia care citesc nu sînt impresionați de faptul că ai abilitatea asta, iar cei care nu citesc nu dau două parale în general. Practic, atunci cînd te lauzi că cumperi cărți, noi traducem asta în: «Uitați-vă la mine că nu sînt maimuță!». Absența maimuției era presupunerea de bază, părerea noastră din oficiu, cum ar veni. Eram aproape convinși că nu ești o maimuță, dar ne-ai răzgîndit în momentul în care ai făcut poză cu maimuțăreala. În poză nu se vede ce ai înțeles din cartea respectivă sau dacă ai vreo masă cu un picior mai scurt la care se potrivea perfect ultimul volum al lui Cărtărescu“. L-am citat in extenso pentru că e savuros și merită să vă puneți întrebări.

În ceea ce mă privește, am stat și am socotit, după ce am văzut. Iar eu am văzut altceva: asaltul scriitorilor români, consacrați sau nou veniți, continuă, iar editurile își deschid brațele și paginile pentru ei. În clasamentele neoficiale ale editurilor, Cristian Tudor Popescu, Simona Antonescu, Mihai Radu, Cosmin Ciotloș, Tudor Ganea, Adrian G. Romila, Iulia Gherasim, Alexandru Lamba, Varujan Vosganian (da, el), Bogdan Răileanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Andrei Pleșu, Tatiana Niculescu, Liviu Stănescu, Gabriela Adameșteanu, Mihaela Buruiană, Nora Iuga, Doina Ruști, Dorian Dron, Adrian Majuru, Ioana Bâldea Constantinescu și… și… Mircea Cărtărescu au vîndut bine. Asta înseamnă că lumea citește. Și că afirmațiile ironice că avem mai mulți scriitori decît cititori nu-s decît niște prejudecăți de consolare.

Nu aș putea încheia fără să menționez două mici fenomene. Primul e iscat de amicul meu Marius Chivu, care a coordonat două antologii, amîndouă aflate în topul vînzărilor: Kiwi 4, cu tema „Relații“, și care aduce împreună, fără să se vadă mari diferențe de valoare, scriitori români și celebrități internaționale, fără diferențe notabile de îndemînare textuală, precum și Cartea depresiilor.

Al doilea fenomen ar fi reuniunile revistei Matca. Sub conducerea lui Péter Demény, Matca a organizat mici dezbateri, invitînd debutanți și consacrați, pe diverse teme, toate avînd în centru, cum altfel, literatura română contemporană. Precum spuneam, poate a fost rău, dar poate a fost bine. Și mă gîndesc cu melancolie că aș fi putut pune un afiș la pavilionul central, pe care să scriu cu litere de-o șchioapă: „Artiștii vor oferi un nud în carne și oase celui care va parcurge tot tîrgul“. Ar fi răsturnat situația!