Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Oameni şi scaune

Zoom Oameni şi scaune

Ştiu că-i nasol să faci o oră până la birou, să schimbi două-trei autobuze, să te înghesui cu toţi puştii de la call-center în metroul de Pipera sau să stai blocat în trafic la Universitate în drum spre casă, claxonând ca boul maşinile din faţa ta care se încăpăţânează să nu treacă pe roşu. Da’ vă garantez că nu-i plăcere mai mare decât să fac cinci ore de acasă la birou şi alte cinci ore înapoi. Şi hai, că drumul spre birou e mai uşor. La 5 dimineaţa parcă lumea-i mai adormită, n-are chef de prea multă foială şi, cum se întâmplă să mai fie încă întuneric, cele cinci ore trec mai uşor. La-ntoarcere, însă, lucrurile se complică.

Atunci când te întorci de la biroul de la Casa Scânteii spre casă, care, întâmplător, se află la 300 de kilometri, parcă nu mai e atât de simpatic. În primul rând, lumea care se urcă în microbuz pe Plevnei vine după experienţa unică a unei zile în Capitală. Cursuri de perfecţionare, petiţii pe la ministere, naşi de vizitat în vederea unui post mai bine plătit, tinere care se-ntorc acasă la braţul câte unei cuceriri de altă naţie. Turişti nu prea sunt în partea asta a anului…

Dacă la venirea spre Bucureşti se discută în principal despre probleme medicale (cursa de 3 dimineaţa e plină de specialişti în medicină care merg la Bucureşti pentru ca vreun profesor celebru să le confirme diagnosticul şi să le ia o cârcă de bani pe operaţie), la întoarcere oamenii nu mai discută între ei şi nu mai schimbă reţete de comprese. Sunt prea ocupaţi să discute la telefon. Nu, nu între ei, ci de obicei cu persoane aflate în zone cu semnal prost, care nu prea aud bine, deci e nevoie să se urle la ei. Dacă n-aş vrea cu încăpăţânare să dorm, poate că asta nu m-ar deranja. Dar, atunci când conversaţia telefonică străbate şi căştile în care urlă Rob Costlow la pian, n-ai ce face. Laşi tot şi asculţi. Iar oamenii te cred fie prost, fie foarte prost, pentru că din trei călătorii din astea aş putea, cu puţin efort, să scot două pagini 3.

Cel mai mult îmi plac secretoşii, care folosesc un cod al lor: naşului îi spun naş, partidului îi spun partid, secretarului de stat îi spun secretar. Cam cum era un nene din Hârşova, cu aspect de ceva între şef de fermă şi şef de ocol silvic, care se întorcea victorios de la Bucureşti, după ce reuşise să obţină un job la SRI. Din Plevnei şi până la Drajna i-a povestit nevestei cum va fi el nevoit să obţină ORNISS-ul, cum examenul e o formalitate, cum naşul arată foarte bine şi stă mai mult pe la firma lu’ naşa, care arată ceva mai prost, da’ are contracte cu SRI-ul, de le furnizează diverse lucruri, că doar naşul răspunde de departament. Omul stătea chiar lângă mine şi-mi venea să mă aplec şi, din greşeală, să-mi scap legitimaţia de presă în poala lui. Doar-doar o pricepe că am reportofon. Da’ n-aveam legitimaţie de presă. Nu folosesc, deci n-o car cu mine de pomană. Am scos reportofonul şi am început să mă joc la el. Dar, de când le-au făcut şi pe astea digitale, de nu mai poţi să fluturi caseta încoace şi încolo, omul a crezut că e doar celălalt mp3 player, aşa că a continuat să povestească despre viitoarea lui slujbă de răspundere, de om care va lucra din greu cu informaţii secrete. Când, în fine, a coborât la Hârşova, ştiam că în patru ani va avea vilă, că fii-sa o să intre fără probleme la academia de informaţii, că şi nevastă-sa va ajunge să lucreze în acelaşi loc („Totul e să intri în sistem, dragă, apoi nu te mai mişcă nimeni!“). M-am cam întristat. În definitiv, în microbuzul care mă duce de la birou acasă, sau invers, sunt în timpul meu liber. M-am săturat de parteneri de călătorie care-mi pun pe tavă investigaţiile. Îi prefer pe cei care-şi bârfesc vreun vecin neinteresant, nu ditamai generalul responsabil cu logistica la SRI.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

  • România din ce în ce mai puțin educată

    4 august 2020

    Klaus Iohannis este profesor. Nu și-a mai exercitat meseria din 1997, e drept, acela fiind anul în care a părăsit definitiv catedra pentru un post în administrație. Mai întâi inspector […]

  • Martirii carantinei

    28 iulie 2020

    Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect […]

  • Cel mai scump dulap din istorie

    28 iulie 2020

    „Am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro“, a zis președintele Iohannis, și s-au găsit destui să se repeadă să-i pupe mîinile ca unui binefăcător. Banii ăștia, […]