Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Oameni şi scaune

Zoom Oameni şi scaune

Ştiu că-i nasol să faci o oră până la birou, să schimbi două-trei autobuze, să te înghesui cu toţi puştii de la call-center în metroul de Pipera sau să stai blocat în trafic la Universitate în drum spre casă, claxonând ca boul maşinile din faţa ta care se încăpăţânează să nu treacă pe roşu. Da’ vă garantez că nu-i plăcere mai mare decât să fac cinci ore de acasă la birou şi alte cinci ore înapoi. Şi hai, că drumul spre birou e mai uşor. La 5 dimineaţa parcă lumea-i mai adormită, n-are chef de prea multă foială şi, cum se întâmplă să mai fie încă întuneric, cele cinci ore trec mai uşor. La-ntoarcere, însă, lucrurile se complică.

Atunci când te întorci de la biroul de la Casa Scânteii spre casă, care, întâmplător, se află la 300 de kilometri, parcă nu mai e atât de simpatic. În primul rând, lumea care se urcă în microbuz pe Plevnei vine după experienţa unică a unei zile în Capitală. Cursuri de perfecţionare, petiţii pe la ministere, naşi de vizitat în vederea unui post mai bine plătit, tinere care se-ntorc acasă la braţul câte unei cuceriri de altă naţie. Turişti nu prea sunt în partea asta a anului…

Dacă la venirea spre Bucureşti se discută în principal despre probleme medicale (cursa de 3 dimineaţa e plină de specialişti în medicină care merg la Bucureşti pentru ca vreun profesor celebru să le confirme diagnosticul şi să le ia o cârcă de bani pe operaţie), la întoarcere oamenii nu mai discută între ei şi nu mai schimbă reţete de comprese. Sunt prea ocupaţi să discute la telefon. Nu, nu între ei, ci de obicei cu persoane aflate în zone cu semnal prost, care nu prea aud bine, deci e nevoie să se urle la ei. Dacă n-aş vrea cu încăpăţânare să dorm, poate că asta nu m-ar deranja. Dar, atunci când conversaţia telefonică străbate şi căştile în care urlă Rob Costlow la pian, n-ai ce face. Laşi tot şi asculţi. Iar oamenii te cred fie prost, fie foarte prost, pentru că din trei călătorii din astea aş putea, cu puţin efort, să scot două pagini 3.

Cel mai mult îmi plac secretoşii, care folosesc un cod al lor: naşului îi spun naş, partidului îi spun partid, secretarului de stat îi spun secretar. Cam cum era un nene din Hârşova, cu aspect de ceva între şef de fermă şi şef de ocol silvic, care se întorcea victorios de la Bucureşti, după ce reuşise să obţină un job la SRI. Din Plevnei şi până la Drajna i-a povestit nevestei cum va fi el nevoit să obţină ORNISS-ul, cum examenul e o formalitate, cum naşul arată foarte bine şi stă mai mult pe la firma lu’ naşa, care arată ceva mai prost, da’ are contracte cu SRI-ul, de le furnizează diverse lucruri, că doar naşul răspunde de departament. Omul stătea chiar lângă mine şi-mi venea să mă aplec şi, din greşeală, să-mi scap legitimaţia de presă în poala lui. Doar-doar o pricepe că am reportofon. Da’ n-aveam legitimaţie de presă. Nu folosesc, deci n-o car cu mine de pomană. Am scos reportofonul şi am început să mă joc la el. Dar, de când le-au făcut şi pe astea digitale, de nu mai poţi să fluturi caseta încoace şi încolo, omul a crezut că e doar celălalt mp3 player, aşa că a continuat să povestească despre viitoarea lui slujbă de răspundere, de om care va lucra din greu cu informaţii secrete. Când, în fine, a coborât la Hârşova, ştiam că în patru ani va avea vilă, că fii-sa o să intre fără probleme la academia de informaţii, că şi nevastă-sa va ajunge să lucreze în acelaşi loc („Totul e să intri în sistem, dragă, apoi nu te mai mişcă nimeni!“). M-am cam întristat. În definitiv, în microbuzul care mă duce de la birou acasă, sau invers, sunt în timpul meu liber. M-am săturat de parteneri de călătorie care-mi pun pe tavă investigaţiile. Îi prefer pe cei care-şi bârfesc vreun vecin neinteresant, nu ditamai generalul responsabil cu logistica la SRI.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cum să nu murim

    19 ianuarie 2021

    Mihai Eminescu a învățat să moară cu mult înainte de-a muri la un azil de nebuni și-a mai murit o dată cînd a ajuns nume de cofetărie în orășelele de […]

  • Școală să fie, dar și pușcărie!

    19 ianuarie 2021

    România se împarte iar în două: vaccinații și ceilalți. Elixirul Pfizer vine în doze mici și selective, așa că viața normală are de stat la coadă încă multe luni. Așa […]

  • Ce frumoasă vaccinare!

    19 ianuarie 2021

    „Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat […]

  • Metamorfoza țăranului român

    12 ianuarie 2021

    Dacă pînă acum cinci-șase ani mă dădeam de ceasul morții că boarea societății de consum a ocolit satele românești, astăzi cantitatea de supermarket-uri și de superbet-uri pe cap de băștinaș […]

  • Vaccinați, băieți, orice, numai vaccinați!

    12 ianuarie 2021

    Campania de vaccinare a devenit o tristă eroare de vorbire. Iohannis și-a retras capul din prompter și l-a lăsat pe bietul colonel Gheorghiță să încaseze singur cartușele urii populare, pe […]