Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Obiecte expirate și obiecte neexpirabile

Zoom Obiecte expirate și obiecte neexpirabile

Am în casă cîteva obiecte inutile de care nu mă îndur să mă despart. Dacă aș vrea să le vînd, n-aș cîștiga nimic de pe urma lor, fiindcă au fost produse în serii uriașe. Să le arunc nu mă îndur. Au fost, sînt obiecte de familie. Cîteva aparate de fotografiat care nu funcționează decît dacă au și un rolfilm înăuntru. Un video-recorder, o mașină de scris portabilă. Un telefon fix și cîteva mobile. Un aspirator pentru care nu se mai găsesc pungi de hîrtie.

În privința aparatelor de fotografiat mai treacă-meargă, se mai găsesc filme pentru ele, dar din cauză că a scăzut cererea sînt din ce în ce mai scumpe. Nu mai spun că nu prea mai ai unde să le developezi. Videoul însă, pe care l-am adus din Statele Unite în 1990, și era scump, vreo 350 de dolari, ăsta chiar că a devenit istorie, după o lungă perioadă în care, la noi, se vindea pe sub mînă, la prețul unei Dacii. După Revoluție apăruse la noi o industrie profitabilă a casetelor de închiriat, care a dat și ea faliment.

Cu mașina de scris, Olivetti Lettera 32, am o poveste lungă. La ea am scris patru cărți, încît chiar dacă s-ar vinde la prețuri atrăgătoare, nu m-aș despărți de ea. Pînă în 1989 trebuia să mă duc anual la secția de Miliție cu o foaie dactilografiată, din cauză că unele dintre manifestele anti-Ceaușescu erau bătute la mașină. Din păcate, n-am scris asemenea manifeste la Olivetta mea. Dar în 1988 nu m-am mai dus la Miliție cu dactilograma aceea. Nici Miliția nu m-a bătut la cap, deși ar fi putut să-mi confiște mașina, cu legea în mînă. Bafta mea a fost că unul dintre cei de la Miliția de sector citea literatură contemporană – fără bancuri! – și a decis să fiu lăsat în pace. Așa că Olivetta stă în camera mea, în cutia ei portabilă, ca un stilou mai complicat, la care m-aș putea întoarce oricînd. Chiar dacă nu se mai găsesc panglici de mașină de scris.

În privința telefonului fix, lucrurile țin de comunicarea mea și a Danielei, soția mea, cu serviciul de telefonie fixă de la noi. Ne-am trezit la un moment dat cu o notă de plată scandaloasă, în care apăreau numere de telefon necunoscute. Or, în loc să ne prezinte scuze fiindcă ni se puseseră în spinare convorbiri în străinătate de care n-aveam habar, compania telefoanelor fixe ne-a mai și amenințat că, dacă nu plătim, ne închide telefonul și ne dă și în judecată, ca să-și primească banii pe care nu voiam să-i achităm. Eu ca eu, dar Daniela face parte dintr-o familie care avea telefon în casă încă din anii ’30 ai secolului trecut. Am plătit nota cea piperată, apoi Daniela a zis că renunță la serviciile telefoniei fixe autohtone, încît azi telefonul nostru fix mai există în casă doar ca o piesă de mobilier lipsită de obiect.

Aspiratorul a avut viață scurtă din cauză că firma care-l producea n-a mai furnizat pungi potrivite sau, cine știe, o fi dat faliment. Am cumpărat alt aspirator, unul uriaș, pe care nu-l putem manevra, atît e de greu, în timp ce ăla mic stă în șifonier în așteptarea unei pungi de gunoi care nu mai vine.

Asta mi-a adus aminte de frigiderul Floricăi Rebreanu. Îl avea din anii ’30. Era mare consumator de energie electrică, dar funcționa impecabil și cred că și acum, de cînd apartamentul ei a devenit muzeu, dacă ar fi pus la priză, și-ar face treaba la fel ca înainte.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale