Pe vremea Patrulaterului Roșu, Marin Sorescu fusese numit ministru la Cultură. Poetul, independent, cu simpatii pedeseriste, nu se omora cu firea la minister. Dar se ducea la program la oră fixă, ca să-i strunească astfel pe funcționarii care ajungeau la minister pe la prînz. Secretar de stat era Mihai Ungheanu, fost critic la Luceafărul, simpatizant peremist, cu pretenții doctrinare.
Cînd se dădea Sorescu jos din mașina oficială, îl aștepta la intrare prozatorul Nicolae Iliescu. Îi deschidea portiera și îi căra servieta pînă în birou, după ce îl lămurise pe autorul Liliecilor că așa era protocolul. Sorescu umbla el la costum și niciodată nu-i lipsea cravata, dar la asemenea subtilități ministeriale nu se pricepea. Cu servieta într-o mînă, Nic Iliescu îi deschidea ușa de la intrare lui Sorescu. Pe atunci ministerul era în corpul central al Casei Scînteii, rebotezată Casa Presei Libere.
Cînd s-a îmbolnăvit Sorescu, Mihai Ungheanu a trecut la conducerea treburilor ministerului. Îl lua de acasă mașina oficială. Ungheanu venea la serviciu mai devreme decît poetul. Nic însă, matinal, la datorie: portiera, servieta și ușa de la intrare. Unul dintre funcționarii din minister, critic de teatru, angajat pe vremea lui Caramitru, îl ricanează pe amploaiat. Protocolul prevedea ca și secretarului de stat să-i fie cărată servieta? Luat prin surprindere, politicosul, altminteri, prozator îl sictirește nervos peste umăr pe omul lui Caramitru. Dacă Ungheanu ajungea ministru plin, nici poziția lui, de cărător al servietei ministeriale, nu mai era sigură.
24 de vizualizări
Domnul Marin Sorescu,zau ,era de o modestie greu de descris…………Nu cred ca ati vrut sa spuneti altceva!