Subintitulat "un divertisment", romanul lui Graham Greene a avut un succes extraordinar, cu amestecul său bine dozat de carte de spionaj, cu o excelentă ţesătură realistă. Omul nostru din Havana, expat englez, vinde aspiratoare, afacere din care ar trăi liniştit dacă fiica lui nu ar cheltui mai mult decît e cazul. Jim, care îşi iubeşte fata, are nevoie de o sursă suplimentară de venit. Cum are acces în casele care contează din Havana, serviciul secret britanic pune ochii pe el şi îl recrutează ca spion.
Numai că pentru banii pe care îi primeşte Jim trebuie să furnizeze şi niscai informaţii. La Havana însă nu se întîmplă mare lucru. Sîntem încă pe vremea lui Batista. Englezul încearcă el mai întîi să-şi facă cinstit treaba, dar nu obţine materie primă. Aşa că, presat, începe să copieze planurile aspiratoarelor sale şi le trimite la centrală. Cartea pe care o foloseşte pentru a-şi cifra mesajele e Povestiri după Shakespeare, de Charles şi Mary Lamb. Dintr-o dată Jim, cu rapoartele lui false, devine un personaj important la centrală. Desenele lui după piese de aspirator sînt studiate, interpretate – par instalaţii secrete cît se poate de plauzibile. Jim se apucă deci să-şi inventeze colaboratori.
Din nenorocire însă poliţia lui Batista pune şi ea ochii pe el. Dar şi pe cei pe care-i bănuieşte că ar lucra pentru el. Gluma se îngroaşă văzînd cu ochii, iar spionul aspiratoarelor se trezeşte că oameni în carne şi oase o păţesc, şi o păţesc cumplit, din cauza informaţiilor sale false.
Şeful poliţiei se joacă cu el de-a şoarecele cu pisica în timpul unei memorabile partide de dame, încît, pînă la urmă, falsul spion devine inamicul regimului de la Havana, deşi pînă atunci idealul lui era o viaţă liniştită, departe de politică.
Ironia soartei face ca la cîţiva ani după publicarea romanului lui Greene, în Cuba lui Fidel Castro să apară nişte instalaţii secrete adevărate, fotografiate de avioanele americane de spionaj. Puţin a lipsit ca aşa-numita criză a rachetelor să ducă la un război atomic. Să zici că a avut Greene o premoniţie a ceea ce avea să se întîmple? N-aş crede asta.
Fostul angajat al Foreign Office s-a prins că regimul lui Batista nu mai avea multe zile. În rest, nu mai era dictatura sîngeroasă a lui Batista, începuse dictatura şi mai sîngeroasă a lui Fidel Castro, nu erau instalaţii portuare, ci lansatoare de rachete, iar expaţii occidentali îşi luaseră tălpăşiţa din Cuba. In locul lor apăruseră militari şi consilieri sovietici.
