Cazul (că altfel nu-l putem numi) Smarandei Oţeanu-Bunea, şefa Operei Comice pentru Copii din Bucureşti, a făcut ocolul scurt al minusculelor rubrici culturale. În lipsă de Nobel, e bună şi opera comică. Nu vă cer să vă reamintiţi, că nici n-aţi ştiut vreodată. Doamna a picat un examen de evaluare. Ei şi? La mijloc şi-a băgat dracul coada, adică o comisie. Ce nu s-a spus atunci? Că comisia e de căcat. Că jumătate din juriu ia banii statului de pomană.
Că e un atentat politic. Că e o cabală. S-au scris epistole de protest de la Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali sau de la Forumul Muzical Român, iar primarele a fost implorat în genunchi să dea dracului comiţia şi să numească alta, profesionistă, dreaptă, nepătată şi cu dragoste de cultură… Ce-i drept, fusese un examen de manager, nu unul de muzicologie. Un singur lucru nu băgase nimeni de seamă. Că, dintre cei treizeci de catindaţi, Smaranda a fost cea mai frumoasă, picînd singură. Da, dar dacă duşmanul se ascunde sub chipurile lui Răzvan Theodorescu, Ioan Gâf-Deac, ori al contabilei Doina Crina Iliescu, mai mult ca sigur că aici e comandă politică. Aşa că examenul s-a reluat cu discreţie şi la umbră. Ei bine, după atîta zarvă, madam Oţeanu a picat şi a doua stagiune. Şi, pe lîngă umbră, s-a făcut linişte.
