Orice pliant contează: votează!

Te uiţi la televizor şi-l vezi pe Gelu Vişan vorbind ca un om mare, care ştie ce spune, despre fondurile cheltuite de candidaţii la parlamentarele din decembrie: între 200.000 şi 500.000 de euro pe cap de candidat, cu o medie de 300.000 de euro, la un număr de 1.000 de candidaţi dispuşi să cheltuiască bănetul ăsta. 300.000.000 de euro îi iese lui Vişan socoteala că s-ar cheltui în campania asta. Te uiţi, apoi, la analizele fine făcute de pricepuţi de ziua a şaptea, care spun că Obama şi Romney ar fi cheltuit 7-8 miliarde de dolari în campaniile lor şi te mai relaxezi, gândindu-te că suma vehiculată de fostul pedelist, actualmente pepededist, e plauzibilă.

Dacă ră­mâi la stadiul ăsta, vei trăi cu impresia că în afara fotoliului tău şi a spaţiului cald din faţa ecranului pe care se derulează ştiri aberante zboară porci graşi, cu codiţele pline de covrigi gustoşi. Numai că nu e aşa. Obama a cheltuit în campania din 2012 doar 632.000.000 de dolari, cu 115 milioane mai puţin decât în 2008, iar cheltuielile tuturor candidaţilor au fost de un 1 miliard 171 de milioane, cu 510 milioane mai puţin decât în 2008. E o diferenţă care ar trebui să se reflecte, proporţional, şi în alegerile româneşti. Iar dacă ieşi din casă la doar un grad Celsius, dacă te rupi de Facebook-ul pe care zburdă alde Neamţu şi noua lui republică neînscrisă la tribunal, diferenţa dintre visele lui Vişan şi realitate chiar se vede.

Sâmbătă şi duminică m-am lipit de un soi de caravană de campanie a câtorva candidaţi în unul dintre cele mai sărace judeţe ale României: Tulcea. Sâmbătă ne-am îmbarcat în maşini şi am mers pe drumul dintre Tulcea şi Constanţa. Am trecut de Babadag, am mai mers puţin şi am oprit în Baia, satul reşedinţă al comunei cu acelaşi nume. Pe vremuri localitatea s-a numit Hamangia. Astăzi numără în jur de 2.881 de gânditori, majoritatea ascunşi prin case în momentul în care am ajuns noi. Adevărul e că e frig, înnorat, iar vremea accentuează parcă şi mai tare sărăcia din jur. Câteva bannere întinse pe drumurile principale, câteva afişe lipite pe geamurile magazinelor şi cârciumilor. Şi magazinele, şi cârciumile sunt goale. Din geamul unei farmacii zâmbeşte photoshopat un baron local din PSD, posesor al unei moşii de 420 de hectare. Afişul e lipit în aşa fel încât să se înţeleagă că el eliberează reţete gratuite şi compensate. Poate merge. Caravana pe lângă care mă plimb cu aparatul foto în mână merge şi ea din poartă în poartă. În două ore, candidatul pentru Senat şi cel pentru Camera Deputaţilor reuşesc să vadă cam 200 de oameni. În urma trecerii lor rămân câteva fulare, câteva baloane, flyere de prezentare şi nişte calendare mici, mici de tot. Oamenii spun că sigur vor veni la vot, dar sunt 2 grade afară şi ar spune orice pentru a fi lăsaţi să se întoarcă în casă, unde n-au foc în sobă, pentru că n-au lemne. Iar deputatul şi senatorul nu le vor da lemne. Lemnele vin de la primar, care susţine pe altcineva.

Duminică e zi de târg la Niculiţel. Aşa că maşinile caravanei merg spre Niculiţel. Pe lângă fulare, baloane şi calendare, la Niculiţel au ajuns şi pungile. Legea interzice să fie umplute cum se umpleau pe vremuri, aşa că în locul uleiului, făinii şi al zahărului, în pungă se află o cană de plastic a cărei valoare nu depăşeşte 10 lei. Ca să cheltuieşti 300.000 de euro ar trebui să umpli ţara cu pungi din astea. În nici o oră se dau 600 de pungi. Mai mult se smulg decât se dau. „Da, da, sigur vă votăm, domnu’, sigur o votăm şi pe doamna. Sigur-sigur!“ În spate se repliază rapid echipa contracandidaţilor. Tot cu pungi, dar fără cană. Doar pliante şi chibrituri cu mutra senatorului în funcţie. E singurul fel în care l-au văzut şi alegătorii mai de-aproape în patru ani: atunci când au scos un chibrit să aprindă lemnele pe care nu le au.

Într-un târziu mă-ntorc acasă, cu o febră musculară care mă descalifică din start în cursa pentru vreun eventual post de deputat sau senator şi cu o problemă care nu-mi dă pace: pe ce lume trăiesc Mihail Neamţu şi hipsterii care-l susţin, dacă ei cred că poţi schimba pe Facebook, Twitter şi Pinterest o ţară în care oameni îmbrăcaţi ca după al doilea război mondial umblă în căruţe din primul război mondial, trase de cai din vremea războaielor balcanice, pe drumuri din timpul Războiului de Independenţă?

Publicat în Cațavencii, nr. 46, 21-27 noiembrie 2012