Nu e o greșeală, chiar așa e titlul acestei cărți de povestiri, ca un substantiv nemțesc – Sistemrestart. Iar povestirea care se cheamă astfel e un text SF din clasa distopiilor negre. Ca mai toate povestirile SF ale lui György Dragomán, și asta ne spune că ne așteaptă un viitor nasol dacă Inteligența Artificială, celebra AI, se va ocupa de soarta noastră. Nici în povestirile sale fantastice, Dragomán nu e mai optimist față de ceea ce ne așteaptă. Prozatorul pare convins că ne-o facem azi cu mîna noastră, încît cutia Pandorei va fi o dulce utopie în comparație cu ceea ce ni se va întîmpla dacă îl vom transforma pe Dumnezeu într-un computer programat să ne facă viața perfectă.
În cartea lui, alcătuită dintr-o puzderie de povestiri foarte scurte și din schițe legate între ele sub un titlu comun, G.D. metamorfozează viitorul într-un prezent straniu și cît se poate de apăsător, iar în prezent descoperă firele ascunse ale unor distopii de coșmar.
Născut în România, unde a și copilărit, Dragomán e azi unul dintre cei mai cunoscuți în lumea largă prozatori maghiari. În Sistemrestart descoperi ecouri din Örkény István, o parafrază mărturisită după Ádám Bodor, dar mai ales din nuvelele lui Kafka, începînd de la cele stilistice, pînă la o parafrază a Metamorfozei, din care G.D. preia titlul și primele propoziții, pentru a-și duce apoi personajul om-insectă în grotescul unei celule în care Gregor își închipuie că-l așteaptă o soartă mai bună decît în cea dinainte, unde a ajuns dintr-o neînțelegere. La G.D., transformarea lui Samsa într-un gîndac mare cît un om are loc brusc și total, atît doar că Gregor al său își păstrează pînă la sfîrșit vocea omenească și continuă să creadă că e victima unei confuzii. Povestirea e de un umor negru care rezultă și din reacțiile naive ale optimistului Gregor, dar și din deosebirile față de original. Altundeva, într-o fabulă belicoasă, sîntem martorii războiului dintre urșii însetați de sînge și mistreți carnivori, în care mistreții îi acuză pe urși că ar fi fost capul răutăților, iar urșii, la rîndul lor, spun că mistreții ar fi început războiul. În cele din urmă, războiul ajunge la incendierea pădurii și iarăși nu se știe de la cine a pornit focul, care devine parte beligerantă, încercînd să înhațe din cer bufnițele cu brațele sale de flăcări. În fabula lui, G.D. se abține să bată vreun apropo moralizator la războaiele oamenilor, lasă asta pe seama cititorului.
De fapt, „Metamorfoză“ nu e singura povestire în care personajele lui G.D. au de-a face cu regimul carceral. Unele, din postura deținuților, altele din cea a gardienilor și chiar a directorului anxios al unei închisori. În „Robie“, povestire compusă din cinci schițe, directorul închisorii vrea să prevină evadările, așa că încearcă să se pună în mintea deținuților săi: inspectează celulele și își imaginează efectul torturilor asupra celor întemnițați, mergînd atît de departe cu această conștiincioasă identificare, încît ajunge prizonierul ei în celula torturii cu oglinzi.
Alte povestiri trimit la absurdul din proza și din piesele lui Samuel Becket. Nu întîmplător – Dragomán și-a făcut lucrarea de doctorat despre proza irlandezului din care, de altfel, a și tradus. Astfel că și la el există perechi de personaje, ca în Așteptîndu-l pe Godot, care conversează laconic și fără pretenții despre treburi filosofice abisale.
Majoritatea personajelor lui G.D. nu pătrund odată cu cititorul în insolit sau în fantastic. Se află acolo dinainte de momentul povestirii. Pentru ele, sinuciderile turiștilor care vin să vadă un oraș scufundat nu sînt o noutate; dintr-o curiozitate morbidă, Brenner și doctorul Csekics vor să afle ce-i împinge la sinucidere pe nou veniți („Digul“). Tot așa, în diminețile cu timp frumos, Ferenczi își bea cafeaua pe o bancă de la intrarea în colonia îngerilor. Ceea ce vrea el să afle e de ce îngerii au tălpile crăpate de la mersul pe jos, în timp ce, poate, cititorul ar dori să știe cum au ajuns îngerii acolo.
Cu proza lui fantastică și SF, Dragomán e de fapt un explorator în încăperile cele mai puțin vizitate ale minții noastre de azi, cea bîntuită de frica viitorului apropiat-îndepărtat și pentru care ororile prezentului au devenit simple banalități.
György Dragomán, Sistemrestart, traducere de Ildikó Gábos-Foarță, Editura Polirom, 2024.
