Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

OVIDIU  ȘIMONCA: „Doar cu zîmbete largi, cultura nu se ridică de la podea!“

Zoom OVIDIU  ȘIMONCA: „Doar cu zîmbete largi, cultura nu se ridică de la podea!“

Redactor-șef adjunct la Observator cultural. A fost redactor la secția română a BBC. Ovidiu Șimonca spune deschis ce are de spus. Nu face plecăciuni puternicilor zilei. Are încredere în cei ce vin.

Cristian Teodorescu: Unii spun că, în pandemie, concetățenii noștri au lăsat-o mai moale cu cititul – nu că înainte s-ar fi omorît cu lectura. E valabil și la reviste?

Ovidiu Șimonca: Nu, deloc. Noi, în starea de urgenţă, am apărut doar online, dar am avut regim de cotidian, puneam pe site şi şase-şapte texte pe zi, inclusiv sîmbăta şi duminica. Şi am avut un trafic uriaş, George Banu a reuşit să publice online un text care a apărut fix de ziua lui Silviu Purcărete, pe 5 aprilie, cînd marele regizor a împlinit 70 de ani. Tot online i-am sărbătorit pe Geo Şerban, ajuns la 90 de ani, şi pe Mircea Martin, octogenar din 12 aprilie 2020. Apoi, cînd am decis să reapărem pe print, am avut o campanie reuşită de abonamente, cititorii nu doreau să ne piardă. Eu zic că anul 2020 n-a trecut degeaba, noi am trimis texte către public, iar cititorii, paradoxal, cred că au fost mai mulţi ca în alţi ani.

C.T.: Întîlnirile Observatorului cultural cu liceeni duc la emulație printre ei?

O.Ș.: Observator cultural, în fiecare an, acordă premiile revistei, iar unul dintre premii este Observator Lyceum. Liceeni de la prestigioase colegii naţionale din Bucureşti aleg o carte de proză din anul precedent, dintre cele nominalizate de criticii şi colaboratorii revistei. Deşi liceele au fost închise, elevii au dorit să participe şi la jurizarea pentru Premiul Observator Lyceum din 2020.  Fiecare liceu a avut un set de cărţi pentru lectură, oferit de redacţie. Fiecare elev membru al juriului a citit cărţile pe care le-a votat. Votul a fost online şi, timp de trei ore, elevii au dezbătut, s-a ajuns şi la balotaj. A fost aşa de frumos să-i vezi cu cîtă pasiune vorbeau despre cărţi, cum îşi apărau punctul de vedere. Îmi face plăcere să amintesc cărţile nominalizate: Sonia ridică mîna de Lavinia Branişte (Polirom), Melancolia de Mircea Cărtărescu (Humanitas), Ca şi cum nimic nu s‑ar fi întîmplat de Alina Nelega (Polirom), Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie (Humanitas),  Și se auzeau greierii de Corina Sabău (Humanitas), Bucureşti, marea speranţă de Cristian Teodorescu (Polirom). A cîştigat cartea Ioanei Nicolaie. Iar la premierea online, trei fete din juriu au vorbit despre toate cărţile. Dă-mi voie să le scriu numele, sper să le descoperim, cîndva, printre cronicarii literari ai ţării: Diana Dumitru – Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“, Andreea Badea – Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai“, Sabina Iorga – Colegiul Naţional „Sf. Sava“.

C.T.: Cine citește Observator cultural? Aveți un sondaj, ceva, sau mergeți din aproape în aproape?

O.Ș.: Doamna Carmen Muşat, redactorul-şef al revistei Observator cultural, crede că studenţii care urmează un master la Litere – cei foarte buni – trebuie încurajaţi să publice în revistă. Aşa au publicat, în ultimul an, oameni foarte buni, dorim să persevereze. Aş da, şi aici, cîteva nume, poate că Observator cultural a avut mînă bună publicîndu-i: Victor Cobuz (un om care a luat în serios ideea de a face „cronică de întîmpinare“ pentru autori români), Maria Dabija, Iulia Trăncuţă, Ramona Aristide, Teodor-Ştefan Zotescu, Ioana Hodor, Mihnea Bâlici. Dacă există o emulaţie în rîndul studenţilor şi masteranzilor, la care se adaugă liceenii, asta înseamnă că reuşim să construim şi un alt fel de public, unul mai tînăr, mai vivace, care ne citeşte şi care vrea să se pronunţe, n-are complexele unor critici consacraţi, pentru care mai mult contează să nu te pui rău cu unul şi altul sau să faci encomioane unor cărţi mediocre sau proaste. Da, creăm comunităţi în licee şi în zona universitară, care să ne citească şi care să fie dornice să aibă pertinente puncte de vedere.

C.T.: Cu cine sînteți la concurență pe piața revistelor de cultură?

O.Ș.: Cu noi înşine. Sîntem exigenţi cu noi înşine. Şedinţele noastre de sumar sînt, în primul rînd, despre unele erori pe care le mai facem, despre cum putem să acoperim mai bine actualitatea culturală, cum să nu scăpăm vreun eveniment cultural important, cum putem, în continuare, atrage oameni foarte buni şi curajoşi să publice în revistă.

C.T.: Ce-ar mai trebui să facă Guvernul pentru cultură, în afară de a-i pune bandaje pe ici, pe colo, din cînd în cînd?

O.Ș.: Guvernanţii nu ştiu bine limba română, aş face un curs cu ei de exprimare corectă şi elocinţă, le-aş vorbi despre empatie, solidaritate. Şi le-aş băga în cap, zi de zi, că  România iese în lume prin cultură. Care e paradoxul? Unele romane sau cărţi de poezie, care apar în străinătate, sînt, într-adevăr, susţinute financiar de ICR. Dar există şi alţi editori care se orientează spre autori români, fără să caute finanţare de la Bucureşti. Îţi vine să crezi sau nu, dar, iată, în Tunisia va apărea anul acesta, în aprilie, traducerea romanului Neranţula de Panait Istrati, în limba arabă. Pentru că aşa doreşte un editor de acolo, tunisian, pentru că are încredere în traducător, Mohamed Lehbecha, şi consideră Neranţula o capodoperă. Vestea asta ne-a dat-o, în Observator cultural, sub forma unui interviu cu traducătorul, Lia Faur, lector de limba română şi civilizaţie românească la Tunis, dar credeţi că statul român va face vreun eveniment cu acea traducere, va întinde punţi de colaborare culturală cu lumea arabă, unde Panait Istrati e prima oară tradus şi unde şi Cioran e tradus integral? M-aş bucura. Mai dau un exemplu: Ana Blandiana este amplu tradusă şi comentată elogios în ţările de limbă spaniolă, în Spania, dar şi în Columbia, Mexic, Uruguay. Credeţi că Guvernul Cîţu s-a gîndit să o invite pe Ana Blandiana, ca un exemplu pilduitor al emulaţiei culturale româno-spaniole, cînd s-a aflat la Bucureşti, pe 3 februarie, ministrul de Externe al Spaniei, Arancha González Laya? Vizita marca 140 de ani de relaţii diplomatice româno-spaniole: totul s-a învîrtit în zona Iohannis-Cîţu-Aurescu. În general, e un heirupism la instituţiile care promovează cultura română în lume: la ICR, a fost o finanţare masivă pentru prezenţa României la Europalia (care a inclus, să recunoaştem, şi o excelentă expoziţie Brâncuşi, realizată de Doina Lemny), dar s-au amînat, doi ani, programele de sprijinire a traducerilor, tocmai pentru că n-au mai fost bani.

C.T.: Dintre toți miniștrii care s-au perindat pe la Cultură care ți s-au părut de ținut minte pentru ceea ce au făcut bine?

O.Ș.: Din punctul meu de vedere, Ionuţ Vulpescu, care a promovat Legea de finanţare a revistelor culturale reprezentative din România, lege prin care s-au prevăzut fonduri clare şi transparente atît pentru revistele uniunilor de creaţie (partea cea mai mare a banilor), dar şi pentru reviste neafiliate. Pînă la această lege, din 2015, domnii Manolescu şi Vosganian se duceau la premier (indiferent de nume: Tăriceanu, Boc, Ponta) şi acel premier le dădea bani, pentru apariţii, din fondul de rezervă al prim-ministrului. Restul revistelor nu îndrăzneau să se apropie de Guvern, erau cantitate neglijabilă. Acum, prin această lege, România literară are finanţare neîntreruptă de la 1 ianuarie la 31 decembrie, dar avem şi noi posibilitatea să primim legal finanţare, care să acopere, parţial, cheltuielile de tipar şi cele cu salariile. Primim finanţare pe baza unei jurizări exigente; mereu am avut un dosar foarte bun – de la proiectul editorial pînă la toate avizele de la ANAF că nu avem datorii la stat – şi, din 2016, am tot luat, e adevărat că doar pentru ultimele luni ale anului, 80.000/85.000 de lei.

C.T.: Care miniştri de la Cultură s-au ilustrat prin nimic sau prin rele?

O.Ș.: S-au schimbat atît de mulţi miniştri ai Culturii, nici nu ştiu pe care să-i amintesc. M-a deranjat, de exemplu, că în vreo două mandate finanţarea pentru Festivalul Enescu era sub semnul întrebării sau era acordată în ultima clipă. M-a deranjat povestea cu cheta privind Cuminţenia Pămîntului, nici acum rezolvată. Actualul ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, este binevoitor, vrea dialog cu creatorii de cultură, dar s-ar putea să rămînă doar incolor, să nu treacă de bune intenţii. Important este să poată fi susţinuţi financiar creatorii independenţi şi toţi cei care au ceva de spus în cultura română. Doar cu zîmbete largi, cultura nu se ridică de la podea!

C.T.: Unii susțin – eu, nu – că revistele de cultură n-ar trebui să se ocupe și de politică, că o fac alții. Ce le răspundeți?

O.Ș.: Ne ocupăm de politică. Avem o privire sceptică şi analizăm riguros acţiunile Puterii, oricare putere. Am insistat pe slaba prezenţă la vot în alegerile parlamentare. Asta e o chestiune cumplită: cetăţeni români care nu mai au încredere în nimeni şi nu votează.

C.T.: Corectitudinea politică a ajuns să i se aplice și lui Shakespeare. Simple exagerațiuni vremelnice sau o direcție care s-ar putea impune definitiv?

O.Ș.: Cred că e o „exageraţiune“, cum spui. Dă-mi voie să păstrez nealterată imaginea spectacolul Hamlet, făcut de Alexandru Tocilescu la Bulandra, pe care l-am văzut cînd eram foarte tînăr, cu Ion Caramitru, cu Marcel Iureş, cu Dan Grigore, cu Valentin Uritescu jucînd unul dintre gropari, cu Mariana Buruiană. Ţi-aş vorbi o noapte şi o zi despre acel spectacol, un spectacol făcut în plin regim comunist, cu premiera în 1985, în anii cei mai crunţi ai ceauşismului, cînd se dărîmau biserici şi se distrugeau sate, iar spectatorii stăteau cu fulare şi paltoane în sala de la Grădina Icoanei, dar o umpleau pînă la refuz. Şi Shakespeare era acolo, cu noi, arătîndu-ne că doar mimînd nebunia poţi ajunge la adevăr şi că trăim, tot timpul, într-o lume strîmbă, care are nevoie de luciditate pentru a merge înainte.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Norocul rîmă-n soarele cu pete

    13 aprilie 2021

    Norocul rîmă-n soarele cu pete precum un porc umflat cu diamante, cum l-aș ademeni-n vîrtej și pante spre cocinile sfinte să se-mbete, frică îmi e să nu ne creadă plante […]

  • Boala băncii nebune

    13 aprilie 2021

    România a împrumutat săptămîna trecută 3,5 miliarde de euro de pe ceea ce Guvernul numește „piețele externe“. Aceste piețe puteau să fie și interne, fiindcă ele reprezintă, de fapt, băncile-mamă […]

  • Prizonierii lui 5%

    13 aprilie 2021

    936.864 de români au votat, în decembrie 2020, cu alianța USR-PLUS pentru Senat și 906.965 de cetățeni români au votat cu alianța USR-PLUS pentru Camera Deputaților. Nici măcar 5% din […]

  • Rugăciunea preafrumoasei blondine către jandarmul călare pe situație

    6 aprilie 2021

    Motto: ,,Nu pot, nu pot, fată mare, Că mi-e murgul slab de șale“ Stimată și iubită, în veci, Jandarmerie, te rog să-mi pui cătușele și mie. Și fiindcă disperarea mă […]

  • Miracolul prostiei românești

    6 aprilie 2021

    Pentru o clipă s-ar fi putut crede că Iohannis revine din lunga stare vegetală, că transformarea dulapului în om, pe care alchimiștii au negat-o veacuri la rînd, se petrece chiar […]